Bula din jurul nostru

Intr-un fel noi oamenii nu traim nici mult nici putin. In medie 70-80 de ani. E adevarat ca Jeanne Calment a trait 122 de ani dar longevitatea frantuzoaicei e doar o exceptie.

O albina muncitoare traieste doar un an; daca e regina prinde chiar cinci. O testoasa de Galapagos (Galapagos Land Tortoise) a fost surprinsa traind 193 de ani. E ceva, nu? In schimb gastrotrich-ul, un animal marin microscopic, traieste doar trei zile…

In general, animalele mai mari cu creier mare si metabolism incet traiesc mai mult.

Semnificatia traitului mult e insa foarte vaga. Nu cred ca un gastrotrich, daca s-ar putea compara cu testoasele, s-ar plange ca traieste mult mai putin. Intr-un fel asta e natura lui. Traieste ciclul vieti in numai trei zile. In fond toate vietatile ar putea spune ca traiesc putin in comparatie cu materia care, desi traieste altfel, traieste totusi si traieste mult. Soarele nostru mai are inca vreo 4-5 miliarde pana sa se transforme intr-o gigantica rosie. Si a mai trait inca pe atat pana sa ajunga sa ne lumineze noua zilele…

Deci nu e vorba de mult sau putin. E vorba poate de intensitate. Dar oare am putea explica scurtimea vietii noastre prin intensitatea ei. Traim noi sau gastrotrich-ul mai intens decat soarele? Ma indoiesc. Uitandu-ma doar la persoana mea realizez ca clipele intense nu sunt nici asa de dese si nici asa de lungi…:) Oare soarele nu arde la fel de intens hidrogenul din el transformandu-l in heliu? Parca si aud cum arde hidrogenul la temperaturile alea colosale; si cum se mai invart electronii aia, putini cat sunt intr-un atom de hidrogen, in jurul nenumaratilor nuclei. Intr-un fel se traieste si acolo intens chiar daca doar la modul fizic…

La modul absolut nici intensitatea n-ar explica scurtimea vietii. Intensitatea poate ne ofera doar o explicatie comoda. Si, in fond, si soarele traieste atat de putin in comparatie cu Dumnezeu care este vesnic.

Intr-un final ideea e ca nu exista viata scurta sau lunga. E pur si simplu asa cum ni s-a dat sau cum a evoluat (ca tot e anul lui Darwin). Pana la urma exista un maximum care ni se impune de la bun inceput. Ca e genetic, fizic, sau divin conteaza mai putin…

Iar maximul acesta (citeste si limitare intrinseca) functioneza bine si in societate in general. De exmplu, nu-i poti cere unui om imoral sa faca fapte morale pentru ca e limitat de esenta universului lui. Asa cum nu-mi pot cere mie insumi sa joc ca Federer desi as vrea tare. Am si eu maximul meu…:)

Mda, deci toti suntem limitati si putem atinge un anumit nivel de maxim predeterminat. Teoria asta a maximului, atat de generala, ar putea ajuta la intelegerea celuilalt. Doar uita-te la bula ei, bula lui, bula unei natiuni, a unei culturi… Vei intelege poate, si in primul rand, ca obiectul sau subiectul respectiv nu poate iesi din bula aia. Daca nu cumva e foarte elastica. Dar si atunci bula elastica va reveni la forma initiala…

Vorba lunii – Ianuarie 2009

„Maybe I’ll try later. God, it’s killing me,” – Roger Federer plangand, dupa finala pierduta in fata lui Nadal la Australian Open 2009.

Cata suferinta pe fata lui Federer… Si ca sa contrazic putin trendul. Baietii astia nu joaca pentru bani… Bineinteles ca banii au rolul lor. Dar ei joaca mai ales pentru sufletul lor si, de multe ori , pentru tara lor (vezi Cupa Davis).