Timpul

Notiunea de timp are extrem de multe interpretari, reprezentari si definitii, unele simple ca buna ziua, altele deosebit de greoaie, la care trebuie sa-ti intinzi mult corzile mentale pentru a pricepe ceva.

Timpul liniar iudeo-crestin este foarte simplu de inteles. Bazat pe intelepciunea Bibliei acest timp are doua repere majore: actul creatiei savarsit de Dumnezeu (singurul necreat si etern) si a doua venire a lui Isus. Vietile noastre si intreaga istorie in general se desfasoara liniar intre aceste doua repere fundamentale. Unele culturi antice (hinduismul, budismul, incasii, mayasii, babilonienii) vedeau timpul in mod diferit, ca un fenomen ciclic, ca o roata a timpului, in care epocile se repeta secvential. Vedele indiene chiar determina lungimea unui ciclu temporal, care include creatia, distrugerea si re-nasterea, ca avand 4.320.000 de ani…

Grecii distingeau doua principii fundamentale: timpul cronologic (de la Chronos), numeric, masurabil, si timpul metafizic (Kairos), divin, subiectiv si calitativ prin definitie. Parmenide insa nega existenta timpului ca realitate (si a miscarii si schimbarii) afirmand ca acesta este pur si simplu o iluzie. De fapt si budistii considerau ca timpul este o simpla iluzie. Inca, si in epoca moderna, J.M.E. McTaggart si, ceva mai tarziu, J. Barbour sustin irealitatea timpului.

In perioada iluminista, I. Kant definea timpul ca pe o intuitie apriorica care ne permite sa intelegem experienta simturilor. In filozofia lui nici timpul nici spatiul nu nu pot fi concepute ca substanta, ci mai degraba ca un cadru mental care structureaza experienta omului rational (sau a subiectului care observa fenomenului). Timpul, impreuna cu spatiul si numarul, nu este altceva decat un cadru conceptual abstract prin care observatorul ordoneaza secventa evenimentelor, masoara durata lor si compara miscarea obiectelor. H. Bergson spunea insa ca timpul nu este nici un construct mental si nici un mediu (substanta) omogen: timpul trebuie luat ca Durata, care in viziunea sa este creativitate si memorie, ca elemente esentiale ale realitatii.

S. Hawking afirma ca timpul a inceput cu Big Bang-ul acum aproximativ 14 miliarde de ani. Tot el mai spune ca ceea ce s-a intamplat inainte de Big Bang este fara semnificatie sau nu se poate determina, inca. Pacat, as fi fost curios sa aflu ce-o fi fost inainte de aceasta mare explozie de materie… Teoria entropiei sugereaza timpul-sageata (timp ireversibil), adica timpul care are directie si curgere, urmand modelul trecut-prezent-viitor. Si in aceasta viziune momentul zero a fost tot Big Bang-ul; trecutul este fix iar viitorul in continua miscare.

Uf, si mai sunt atatea teorii ale timpului. Teoria universurilor paralele (sau many-worlds interpretation), teoria clasica newtoniana, teoria dilatatiei timpului, teoria relativitatii sunt numai cateva dintre cele mai semnificative. Doar ca acestea necesita sunt mult mai tehnice, si necesita un oarecare studiu si numai pentru a fi descrise in mod corect… Si asa, cred ca tot n-as intelege intr-un final ce e cu timpul, timpurile, timpii…

Dacii au fost parca mai cutezanti. Ei au rezolvat problema timpului prin simplul fapt ca se credeau nemuritori. Eternitatea anuleaza povara timpului. Pentru ca e o povara sa te gandesti la trecerea lui. L. Blaga spunea ca o eternitate n-am fost nimic si o alta eternitate nu vom fi nimic. Viata noastra e doar o secventa intre doua vesnicii. Putin infricosator, nu? De aceea poate il ruga pe Dumnezeu sa opreasca trecerea, marea trecere: „Opreste, Doamne, ceasornicul cu care ne masori destramarea.” Pentru moment m-as multumi cu crezul dacilor: suntem nemuritori. La Multi Ani si An Nou Fericit!

Romano-Canadiene: Regina Maria si Colonelul Boyle

Nu stiam ca legaturile romano-canadiene au radacini adanci si vechi de aproape un secol. Ei, nu atat de adanci precum cele cu tarile europene, dar suficiente considerand distanta fizica si mentala care separa Romania de Canada…

Regina Maria nu a fost deloc straina de Canada… Dimpotriva… Ca descendent direct al reginei Victoria a Marii Britanii – fiica celui de-al doilea fiu al reginei Victoria casatorit cu una dintre fiicele lui Alexandru II al Rusiei – impartasea valorile perioadei victoriene din care care si dominionul Canadei si Newfoundland faceau parte. Valorile in care credea, tipic anglo-saxone, sunt clar explicate in autobiografia Reginei : “Sunt o anglo-saxona (…). Sunt, in mod fundamental, o credincioasa. Cred in Bine, in Dumnezeu, in Justitie, in Dragoste si Mila (…)”

Regina Maria a impartasit confidentilor (Constance Lilly Morris) ca, ascultand povestile bunicii sale (Regina Victoria), unul din visurile ei din copilarie a fost sa viziteze aceasta tara indepartata geografic. Lucru care s-a si intamplat. In 1926, in periplul ei canadian, Regina a vizitat Toronto (Town Hall) si Ottawa intalnindu-se cu guvernatorul Canadei, rudele si alti parteneri si prieteni. Nu s-a simtit deloc straina pe acest taram, ba dimpotriva, inconjurata de oameni cu care impartasea aceleasi valori, regina a spus ca se simte ca acasa…

Mult mai important insa este legatura reginei cu un canadian demn de toata admiratia. Colonelul Joseph Boyle, un canadian get-beget nascut si crescut in Toronto – Woodstock, Ontario –, a fost o personalitate marcanta in viata reginei si, de ce nu, a Romaniei. Pana la legarea relatiei cu maiestatea sa Boyle a parcurs mai toate incercarile vremurilor inceputului de veac XX. A fost navigator, comerciant, om de afaceri, pana si cautator de aur… Cand primul razboi mondial a izbucnit n-a pregetat sa joace si rolul militar. Nu, nu a fost un combatant pentru ca la vremea aceea era destul de batran pentru un astfel de rol. Dar nu a fost atat de batran incat prezenta lui voluntara sa treaca neobservata de filtrul istoriei. Printre altele, a infiintat (finantat si organizat) o unitate de mitralieristi – apropo, soldatii acestei unitati aveau insigne facute din aur – care a fost integrata in armata canadiana prezenta, alaturi de Antanta, in primul razboi mondial.

In iarna 1917-1918, aflat in Rusia, colonelul canadian s-a implicat activ in trimiterea de ajutoare armatei romane, aflata la limita supravieturii. El este artizanul „ascunderii” temporare a tezaurului romanesc de germani, si a inapoierii lui in tara. Tot el a mai ajutat la salvarea a saizeci de romani – inalti oficiali – transportandu-i pe Marea Neagra in locuri mai sigure, si a operat o retea de spionaj in favoarea Romaniei si Antantei. Dar cel mai semnificativ lucru a constat in prietenia profunda cu Regina Maria. Unele surse indica ca i-ar fi fost si iubit dar lucrul acesta este mai degraba insignifiant… Colonelul Boyle a participat, alaturi de regina, la negocierile tratatului de pace de la Versailles. Ca sa vezi, un canadian contribuind la constituirea si recunoasterea Romaniei Mari… Si nu numai Colonelul Boyle a facut ceva pentru Romania ci toti canadienii din jurul lui. Iata ce spune Regina Maria in „Ultimele capitole ale vietii mele”:

„Among the several receptions given in my honour was a tremendous tea party offered by the Canadians at the Ritz. From the first, under the enthusiastic leadership of my faithful friend Colonel Boyle, the Canadians had been eager to help Romania through her Queen. Boyle had been able to paint a vivid picture of our country’s distress and my efforts to help my people. This had fired their imagination and they came forward in more ways than one, among others offering me enormous provisions out of their Red Cross depots.”

Pentru faptele lui colonelul canadian a primit, printre altele distinctia Steaua Romaniei. A murit la Londra in 1923 unde a fost si inhumat. In 1983 a fost reinhumat cu toate onorurile in Woodstock, Ontario. Frumoase destine!

PS: pentru detalii vizitati excelentul blog al Dianei Mandache: http://royalromania.wordpress.com/2009/06/01/qm-c/

Miliardele mogulilor: nu la control, la educatie…

Ierarhia universitatilor data publicitatii de catre ARWU (The Academic Ranking of World Universities) pe anul 2009 nu include nici o singura universitate romaneasca in primele cinci sute… Absenta universitatilor romanesti din aceasta (si multe altele) ierarhie arata cat de jos a ajuns Romania intr-un domeniu crucial pentru dezvoltarea natiunii, pentru viitorul si prestigiul acesteia.

Nu exista nici o justificare pentru acest dezastru educational si intelectual! Este ingrozitor sa observi ca universitati din Ungaria (Universitatea din Szeged), Cehia, Rusia (Universitatea de Stat din Moscova e inclusa chiar in prima suta), Mexic, Brazilia, Chile – pana si Universitatea din Tasmania sau, din Africa, Universitatea din KwaZulu-Natal – fac parte din aceasta ierarhie iar scolile noastre nu. Si nu compar performanta scolilor noastre cu scolile moderne americane (Ivy League), europene (Cambridge, Oxford, Paris), sau japoneze… Nici prin cap nu mi-ar fi trecut ca nici una din universitatile romanesti nu poate concura nici macar cu, de exemplu, universitatile sud-americane. Si uite ca nu poate… Nu existam in educatie. Cu toate ca ne laudam cu performantele olimpicilor (putin fals pentru ca atunci cand mentionam un castigator autohton nu spunem si cate premii au luat altii…) acestea sunt mai mult la nivel liceal decat universitar. Iar performanta olimpicilor este datorata mai ales parintilor lor si mediului in care au crescut decat institutiei in care s-au educat…

Cei care inca mai sustin ca invatamantul romanesc e performant se inseala amarnic. Neincluderea noastra nu e datorata nici unei conspiratii mondiale impotriva „mult-incercatului” popor roman. Dimpotriva, e limpede: este rezultatul propriei noastre actiuni, mai ales a guvernarilor din ultimii doua zeci de ani. Ma intreb cum am putea convinge liceenii sa urmeze o universitate romanesca cand acestia vad, negru pe alb, ca nici una nu valoreaza nici doi bani la scara globala. Ca diploma obtinuta in tara nu le aduce nici cunoastere nici prestigiu… Sa le spunem iar si iar ca toata lumea e beata crita iar noi suntem singurii treji? Nu tine…

Statul roman, prin Ministerul Educatiei, a dat dovada de incompetenta crasa, groasa si durabila… Nu ma astept ca nepotismul, interesele meschine, sau dirijarea resurselor financiare limitate catre propriile buzunare sa inceteze brusc. As spune ca una dintre solutiile revitalizarii invatatmantului romanesc sta exclusiv in noi si, poate, in societatea civila. Da, noi, absolventii de scoli romanesti, am putea dona, putintel in fiecare an, o suma de bani, modica sau mai consistenta, dupa posibilitati, propriilor noastre scoli. Nimic nou in asta: practica donarii e foarte des intalnita in mai toate tarile dezvoltate. De exemplu, Harvard primeste anual mai mult de 600 de milioane de dolari de la absolventii sai.

Asa-zisii mogulii mioritici ar putea ajuta si mai mult. Vad in implicarea lor, activa si generoasa, in revitalizarea invatamantului romanesc o sansa imensa de a se spala de pacatele trecutului. Daca ar darui mare parte parte din averile lor educatiei nationale cred ca acestia ar avea ocazia de a intra in istorie cu fruntea sus, usor plecata dar inca sus. Am fi dispusi, poate, chiar sa uitam ca multe din averi au fost facute ilegal sau la limita legii, pe spinarea arcuita de necazuri a romanilor, in niste vremuri tulburi.

Nici lucrul acest nu este nou. Personalitati financiare mondiale la varf au dat tonul cu ani in urma. Warren Buffet a donat aproape 40 de miliarde (85% din firma lui, Berkshire Hathaway) unor fundatii caritabile. Mare parte din acesti bani (mai mult de 80%) au fost directionati catre fundatia apartinand unui alt mare filantropist: Bill Gates si sotia. W. Buffet nu este deloc senil cum s-ar putea crede. Dimpotriva, are o judecata deosebit de sanatoasa si valori in care crede cu tarie. De exemplu, nu crede in dinastii ale bogatilor asa cum nu crede nici in „members of the lucky sperm club”. La fel, cu intelepciune, a declarat ca lasa copiilor o avere suficient de insemnata incat acestia sa simta ca pot face orice, si suficient de mica incat sa nu simta ca nu ar trebui sa faca nimic…

Un alt donator interesat este scotianul Sir Thomas Hunter. Acesta intentiona sa-si doneze aproape intreaga avere (un miliard) unor institutii caritabile – nu stiu daca s-a si realizat efectiv donatia pentru ca ceva s-a intamplat odata cu venirea crizei. Interesant, chiar un reprezentant al unei natiuni recunoscute prin zgarcenia sa doneze o asemenea suma… Dar, uite ca se poate. Sir-ul scotian, inspirat de cuvintele lui Andrew Carnegie, „a man who dies rich, dies disgraced”, chiar s-a „chinuit” sa doneze suma asta uriasa…

Cum spuneam, prin donatii consistente canalizate catre educatie, mogulii romani ar avea ocazia sa se dezbare de propriul trecut si sa-si stearga de pe frunte usturatoarea eticheta de moguli… De ce nu ar putea si ei sa impartaseasca aceleasi valori prezente la Buffet sau Hunter??? Le-am putea apoi spune marii filantropi ai invatamantului romanesc… Sau parintii fondatori ai renasterii invatamantului romanesc. Oricum, ar suna mult mai bine decat peiorativul mogul…Si asta ar fi inca nimic comparativ cu beneficiile aduse scolii romanesti. Hai, poate in cativa ani reusim sa depasim macar Universitatea din Tasmania… Care mogul da tonul?

Căciulă

Am crescut intr-un mic oras de munte unde aproape ne stiam fiecare cu fiecare. Figurile emblematice ale orasului in principal erau primarul, doctorul, popa, si directorul liceului nostru centenar. Pe langa aceste figuri oficiale orasul mai avea o puzderie de alte figuri soade (haioase…:)), cunoscute de toata lumea, care dadeau orasului sarea si piperul vietii de zi cu zi.

Una dintre figuri era un carutas batraior, care isi tara calul si caruta pe strada principala aproape in fiecare zi. I se spunea Jimbu pentru ca avea gura stramba si ii cam lipseau din dintii frontali. Noi copiii de-abia il asteptam sa treaca pe la noi prin zona pentru a ne catara pe coada carutei. Jimbu (de la jimb) era de felul lui blajin, doar ca actiunea noastra il enerva peste masura: ii oboseam calul inutil, sau puteam sa cadem sub roti, caz in care vina ar fi cazut tot pe el saracul. Cand ne vedea cocotati in caruta incepea sa urle sa ne dam jos. Bineinteles ca noi nu catadicseam sa coboram ceea ce il enerva si ma tare pe sarmanul carutas. Doar la amenintarea biciului coboram strengareste din caruta pentru ca simteam ca intinsesem coarda prea mult. Fugeam care incotro si, obraznicuti cum eram, strigam dupa el “Jimbu, Jimbu”.

O alta categorie de figuri, deosebit de pitoreasca, era cea a semi-dereglatilor (mintal sau altfel). Aici intra Florin Nebunul despre care se zvonea ca ar fi fost si homosexual. Desi era un barbat in toata firea venea mai mereu sa se joace cu noi copiii. Pe noi mai mult ne infricosa prezenta lui. Avea o privire fixa si aiurita si producea intruna un zgomot surd prin lovirea brusca a degetului aratator de celelalte degete – gest pe care noi il consideram obscen. Un alt personaj era Arpi. Saracul, cred ca avea in jur de treizeci de ani dar dezvoltarea lui mentala nu depasea trei-patru ani… Cat era de mare se juca cu lopatica si galetusa in nisip alaturi de ceilalti puradei. In general, il respectam si toleram, dar erau momente cand il luam in zeflemea. Saracul de el scancea ca un tanc si, cu ochii in lacrimi, fugea la mama lui in cautarea unei cuvenite alinari. Acum imi pare rau de asemenea gesturi dar atunci instinctele noastre strengaresti erau satisfacute la simpla vedere a plansetelor unui (biet) om mare – pentru noi era inca un mister contrastul dintre statura lui matura si comportamentul copilaresc, lucru care ne punea adeseori in incurcatura, nestiind intotdeauna cum sa-l tratam, de unde si micile rautati pe care i le faceam…

Din aceeasi categorie de dereglati facea parte si Caciula. Caciula era poate si mai reprezentativ decat ceilalti doi. Tot asa, era un baietandru inalt si desirat, aproape barbat la vremea cand noi de-abia paseam spre adolescenta – nu pot sa ghicesc ce varsta avea atunci. Vara-iarna, purta o caciula, cam invechita si sleioasa, cu un ciucurel ce atarna sod intr-o parte. Noua ne era destul de frica de el, mai ales ca auzisem ca era cam bataus si ca uneori mai bea si fuma (pacate pe care le consideram la vremea aceea capitale). Pe langa purtarea permanenta a acelei caciuli, Caciula se mai facea remarcat prin multe alte fapte. Intr-o iarna, la sanius pe dealul Lia (dealul ce strajuieste orasul la est, de unde rasare soarele), l-am surprins pe Caciula practicand ciclismul… Da, pe cand noi copiii „normali” utilizam sania, patinele, schiurile, sau linoleul pentru a cobora partiile, el, Caciula, utiliza bicicleta… De asemenea, Caciula mai era vestit si prin saritura cu umbrela de la un anume etaj al blocului – nu mai stiu care exact – incercand sa demonstreze ca umbrela tine loc de parasuta. Nu, n-a murit, dar stiu ca i s-au rupt ceva oase…Dincolo de aceste fapte, acest personaj mai avea si darul de a vedea lumea complet „diferit” de noi ceilalti… In plina vara ne spunea ca urmeaza sa ninga, ca stie el dintr-o sursa tainica; sau ca, in plina iarna, el pleaca la scaldat pentru ca apa raului e calda… Tot dintr-o sursa tainica, Caciula ne mai informa despre existenta merelor coapte in livezi in martie, sau chiar despre iminenta unui atac aerian german. Deh, personajul era intr-adevar pitoresc…

Astazi, mai mult ca niciodata, descopar ca personajul Caciula – nu omul – exista inca printre noi… Revenind la alegerile prezidentiale, chiar as sugera un asemenea personaj, la varful politicii romanesti… Nu-i greu de ghicit cine ar putea fi noul Caciula (unii i-au spus noul Bula…). Cand toata lumea si institutiile i-au spun ca a pierdut alegerile, personajul cu pricina a refuzat, cu o incapatanare suparatoare, sa vada realitatea si evidentele. Io nici n-as mai fi incercat sa-l conving. I-as fi spus doar atat: „Bine Caciula, uraaa, e decembrie, mergem la sfarsit de saptamana la mare la scaldat…” 🙂

Votul la Toronto: nici pomeneala de frauda

Duminica 6 decembrie, la ora 10 dimineata ne-am intalnit vreo sase amici si am plecat spre consulat pentru a vota. Am mers cu doua masini doar, nu pentru a face economie ci pentru a dezbate si pe drum posibilele rezultate ale alegerilor. Am oprit la un Tim Hortons pentru a ne inarma cu niste cafele fierbinti, s-avem de drum, dupa care ne-am catarat pe DVP – autostrada nord-sud – pentru a ajunge in centru. Fiind duminica dimineata, autostrada a fost libera asa ca am avut si noi ocazia sa mergem cu respectabila viteza de 100 km/h, adica cu 10 km/h peste viteza maxima admisa pe aceasta autostrada :). Nu de alta, dara daca mergi cu mai mult de 10 km/h peste limita ai ceva sanse sa fii insotit si amendat de politisti.

Drumul a fost presarat de multe discutii pre si post electorale. Personal, am fost cel mai ingandurat, nici pesimist dar nici prea optimist. Ma gandeam ca e tare greu sa castigi singur impotriva tuturor. Ceilalti amici au fost insa mult mai increzatori. Cel mai exaltat chiar spunea ca Basescu n-are cum sa piarda. Dar avansa ideea ca rezultatul se va decide la sub un procent si ca diaspora va conta enorm. Altul spunea ca si daca va castiga Geoana, ceva catastrofal nu se poate intampla: pana la urma suntem o tara membra UE… Una peste alta s-au cristalizat ideile ca de data aceasta diaspora va conta, si ca, oricine ar castiga, lucrurile nu se vor schimba radical in tara. Dupa vreo 15 minute de condus am parcat masina in preajma cladirii care gazduieste Consulatul Romaniei din Toronto.

Un amic introduce cateva fise in masina de taxare pentru parcare dupa care intram in holul cladirii cam cu douasprezece etaje. In hol, cam 20-30 de persoane asteptau la usile liftului. Un portar foarte amabil ne spunea in engleza sa asteptam linistiti lifturile si ca intregul proces de votare dureaza cam douazeci de minute. Lumea din jur parea putin emotionata dar deloc tensionata. Dupa mai putin de zece minute de asteptare la usile liftului ne-a venit randul sa urcam la etajul unde avea loc votarea. Acolo, de pe hol am fost intampinati de o doamna amabila care ne-a spus ca, inainte de a intra in cabina de vot, trebuie sa completam o declaratie prin care mentionam ca n-am mai votat in alta parte. Ascultatori, am respectat cerinta, dupa care am intrat in camera de votare. Patru sau cinci persoane inregistrau datele personale ale fiecarui alegator dupa care te indreptai spre cabina de votare cu stampila si buletinul de vot. Cabinele erau individuale, cu perdelute albastre, asa ca am putut sa ne exercitam dreptul democratic in conditii optime.

Dupa votare un prieten mai sugubat a intrebat, mai in gluma mai in serios: „Domnilor, sper ca voturile ajung in tara in forma si numarul exprimat de noi.” „Bineinteles, traim intr-o tara democratica si civilizata. Ce intrebare e asta?” a raspuns un domn oarecum indignat. Alt votant, nu din cercul nostru, a indraznit sa mai puna o intrebare: „Avem aici reprezentanti de la toata partidele, inclusiv PD-L, nu.” „Sigur ca da a raspuns o doamna, suntem cu totii prezenti.”

In concluzie, procesul de votare a decurs absolut normal. Nu am vazut pic de ura sau ranchiuna nici pe fetele votantilor nici pe cele ale organizatorilor. Totul a fost organizat ireprosabil, chiar daca tehnologia moderna a lipsit cu desavarsire: manual dar correct. In drum spre casa unul dintre amici a primit un mesaj din SUA. Cica s-ar iesi la vot masiv – atat cat se poate de masiv pe acest continent – in Chicago, Phoenix si Los Angeles…

PS: Nu am luat in considerare alte optiuni de fraudare ca schimbarea voturilor in avion, modificarea lor din condei, trimiterea trunchiata a rezultatelor, etc. Nu suntem in lumea a treia…

Ideea de Europa v-a daramat domnule Geoana

Las la o parte contestarea rezultatului alegerilor prezidentiale din 2009 de catre Geoana si PSD. Numai niste minti limitate si orbite de ura au putut actiona in acest fel. Nu am nici cel mai mic dubiu ca, in ciuda acestei contestatii – simbol al refuzului de a te declara pur si simplu invins – alegerile vor fi validate de catre BEC si Curtea Constitutionala daca mai e cazul, iar Basescu se va instala la Cotroceni foarte curand.

Victoria presedintelui Basescu e una istorica. In primul rand, pentru ca e primul presedinte care a castigat doua mandate prezidentiale consecutive. In al doilea rand, pentru ca – vrand nevrand – voturile diasporei au fost decisive. Si asta nu subtiaza deloc meritul transilvanenilor, banatenilor si dobrogenilor care au votat de asemenea decisiv. Si nici pe cel al moldovenilor si oltenilor care, totusi, i-au acordat lui Basescu 40% din voturi. In al treilea rand, Basescu a fost singur impotriva tuturor. Tocat marunt de televiziuni, formatori (falsi si grobieni de cele mai multe ori) de opinie, anumite personalitati artistice si sportive, si, mai ales, de o alianta politica covarsitoare (practic intreg spectrul politic, mai putin PD-L) a reusit sa incline, intr-un final dramatic, balanta in favoarea sa. Iar lucrul asta arata tarie de caracter, simt politic, si abilitati de conducator uriase. Numai cine nu vrea nu recunoaste ca Basescu poseda asemenea calitati. Nu spun ca „marinarul” e perfect, are destule tare, dar vorba aia, ce-i al lui e al lui

Nu trebuie sa fii inteligent sau original pentru a face o analogie banala: lupta Basescu-Geoana se aseamana leit cu cea dintre David si Goliat. Ca si David, Basescu a avut indrazneala sa infrunte un inamic care parea imbatabil. Tot ca si David, Basescu a invins acest inamic cu o simpla prastie: abilitati de conducator (leadership) exceptionale. Doar ca cheia succesului a constat in piatra cu care l-a lovit in frunte pe Goliat (alias Geoana)… Iar piatra aceasta ascunde in ea ideea de Europa… Ideea de Europa care inseamna, printre multe altele, democratie, societate pluralista, stat de drept, libera circulatie, si integrare economica si sociala adica valori pentru care ne-am zbatut in ultimii douazeci de ani.

Daca aruncam o privire pe rezultate observam cu usurinta ca Basescu a fost votat covarsitor in Transilvania (Cluj, Sibiu, Arad si Bistrita), Banat (Timisoara), Dobrogea (Constanta si Tulcea) si diaspora (in special cea europeana si nord-americana). Adica tocmai de votantii cu deschidere la Europa si la lume in general. Adica tocmai votantii care cred in ideea de Europa (sau Uniunea Europeana), si care spera si incearca sa se integreze cumva in aceasta familie complexa. Ideile au putere, nu sunt doar vorbe-n vant. V. Hugo spunea ca “nici o armata nu se poate opune unei idei careia i-a venit timpul” (traducere din engleza)… Ideii de Europa i-a venit timpul: si tocmai asta v-a daramat domnule Geoana.

MM – Marele Mic

Putea sa reformeze partidul caruia i-a preluat presedintia in 2005 (parca) din temelii… Putea sa-i indeparteze pe Iliescu, Hrebengiuc, Vanghelie si ceilalti politruci din partidul care a ocupat stanga spectrului politic inca din 1990 sub denumirea FSN. Putea sa-l lase pe omul cu „numarati-mi ouale” – si camarila din jurul lui – sa mearga in justitie, sa-si pledeze deschis cauza, si nu sa se ascunda sub legile – special create si ilegitime – din parlament. Putea sa aduca in fata oameni mai corecti. Avea de unde… Un Dancu, un Rus, si toata aripa de la Cluj, puteau forma nucleul unei stangi moderne. Da, putea sa transforme partidul intr-unul cu adevarat socialist – o stanga europeana – de care sa nu ne temem atunci cand alterneaza la putere.

Putea sa renunte la baroni si la putredo-bogatii de care e plin partidul. Putea sa evite antagonismul existent in insasi esenta partidului de stanga… Cum adica, miliardari socialisti? De ce nu i-a lasat (indemnat) pe miliardari – sau multimilionari – sa plece la un partid care sa-i reprezinte? Conservatori, liberali? Oriunde altundeva. Putea sa ne demonstreze ca partidul pe care-l conduce este unul autentic de stanga, si nu doar un simulacru numai bun de utilizat la prostitul populatiei rurale, inca naiva…

In loc sa mearga la Moscova pe ascuns putea s-o faca deschis: pentru ca ne reprezinta. Nu suntem atat de limitati incat sa nu intelegem ca trebuie sa avem o relatie amiabila cu Rusia. Ati vrut sa ne ascundeti ceva cumva? Intr-o chestiune atat de importanta si de sensibila ca relatia cu Rusia? Posibil… La fel de bine putea sa mearga la Brussels, la Berlin, la Paris, sau la Londra. Pentru a ne arata ca, desi vrem o relatie prieteneasca cu Rusia, vrem sa continuam relatia inceputa cu Uniunea Europeana – poate cea mai benefica din istoria Romaniei.

In campania electorala, putea sa se dezica de boierii controlori de media si bani. Mai mult, putea sa nu se intalneasca, mai fatis sau pe ascuns, cu acestia. Putea chiar sa candideze singur, fara sprijinul carjei PNL, pentru a ne arata ca este un om curajos si sincer asa cum ar trebui sa fie un potential conducator de tara. Putea sa propuna un program prin care sa arate explicit solutii pentru iesirea din recesiune (care oricum nu depinde doar de politicile din Romania ci, mai ales, de evolutia contextului economic international) sau distributia mai echitabila a bogatiei – asa cum orice partid de stanga procedeaza. Putea sa nu mearga la Timisoara; n-avea de ce, timisorenii nu-i iubesc pe urmasii lui Iliescu.

Acum, zarurile au fost aruncate. Ce va fi va fi, vedem duminica…Ramane insa regretul… Regretul de a putea avea o stanga autentica, europeana de care sa nu ne temem. Putea sa fie mare. Dar el, a devenit MM, adica marele mic.

Vorba lunii – noiembrie 2009

…incerc sa ma indepartez putin de saptamana asta electorala atat de mizera. Cata minciuna pe fata, ce mistificare a simplei realitati. Ce televiziuni lipsite de orice noima deontologica!

As fi fost tentat sa dedic vorba lunii unui boier – nu-mi place termenul de mogul, parca cel de boier e mai neaos – care si-a varsat ura fata de actualul presedinte, la o televiziune arondata, atat de direct si diabolic – chiar daca faptele mentionate erau discutabile – incat am fost facut masca. Nu atat prin sinceritatea mesajului – „un scelerat” – cat prin brutalitatea lui. Nu vreau sa-mi imaginez cata mizerie ar putea face acesti boieri damboviteni unor oameni obisnuiti daca insusi presedintele – oricare ar fi el – este atacat cu atata virulenta…

Datorita faptului ca mesajul boierului a iesit complet din standardele comportamentale ale unei fiinte umane decente, si, desi cred ca tocmai acest atac halucinant, vadit, viclean ar putea inclina balanta tocmai in partea victimei – presedintele – ma abtin sa mentionez actiunea si cuvintele boierului ca vorba a lunii. S-au petrecut alte lucruri mai decente si mai interesante pe planeta decat aceasta actiune razbunatoare.

De exemplu, Michael Moore (realizatorul documentarului Sicko), referitor la sistemele de sanatate ale Canadei si SUA, spunea pe la mijlocul lui noiembrie:

„It’s not that you need to become more like America, America needs to become more like you. We need to become more Canadian-like.”

M. Moore aduce inca o data in prim plan subrezenia sistemului de sanatate american. Un studiu facut la Harvard spune ca aproximativ 46,000 de americani mor – de-a binelea – anual din cauza faptului ca nu au asigurare de sanatate. Multi altii sunt pusi sa aleaga intre faliment si platirea unui tratament… Nu spun ca sistemul de sanatate american n-are si parti bune. Intr-adevar, daca ai asigurare, iti permiti, poate, cele mai bune tratamente existente. Daca n-ai, te duci. Totusi, costul pe pacient in SUA este dublu fata de cel al altor tari – Canada, Germania, Franta, Japonia – cu toate ca speranta de viata este mai scazuta in SUA decat in toate aceste tari. In plus, in celelate tari, cu sisteme de sanatate (mai) universale, desi stai la coada, reusesti sa fii tratat…

Universalitatea dreptului la sanatate este si va fi multa vreme de acum inainte un subiect fierbinte, cel putin in SUA. Remarca mea este insa alta: America, trebuie sa inveti si tu cate ceva de la altii…