Vocea rebelilor: de la Charlie Chaplin La Michael Moore

Poate sunt un nostalgic dar nu dau prea multe parale pe filmele “oscarizate” din zilele noastre. Eu imi amintesc cu mult mai multa bucurie de Charlie Chaplin si de peliculelele lui necolorate, mai mute sau mai vocale. Ca sa dau numai un exemplu, pentru mine, scena de la sfarsitul filmului Dictatorul (The Great Dictator) in care, printr-un concurs de imprejurari, barbierul evreu il inlocuieste pe dictator pledand pentru pace si progres – in particular, indemna America sa renunte la neutralitate si sa participle la razboi alaturi de Axa pentru eliminarea nazismului – este incomparabil mai frumoasa si mai semnificativa decat toate imaginile viu colorate, irizate si dinamice din Avatar.

Paradadoxal, cu toate ca Charlie Chaplin a fost un artist colosal – poate cel mai mare artist din cinematografie – el a fost aproape dat uitarii in zilele noastre. Si asta mai mult din considerente politice… Acuzat de viziuni si afilieri comunistoide, Chaplin a fost facut praf de societatea americana. In 1952 i-a fost interzis accesul in USA, adica tocmai in tara in care succesul cinematografic al acestuia a atins gloria. Pentru mai mult de douazeci de ani (din 1940 pana in 1972 cand Chaplin a fost lasat sa se reintoarca si sa primeasca un Oscar onorific) presa americana – nu foarte libera si obiectiva cand venea vorba de englezul Chaplin – i-a demonizat atat opera cat si viata privata; a fost numit la un moment dat chiar “lepra morala” datorita divorturilor repetate prin care trecuse, care nu corespundeau deloc viziunilor puritane americane. Dupa 1972, Chaplin a fost oarecum iertat… In realitate, batranelul trecut deja de optzeci de ani la acea vreme, devenise un lider de opinie inofensiv; scenele din filmul Modern Times prin care se deplangea soarta crunta a muncitorilor de la banda din anii ’30 nu mai prezentau nici un pericol propagandistic pentru o societate americana bogata, matura, care accepta regulile capitaliste ca pe niste reguli naturale. In plus, societatile comuniste pareau a se indrepta spre colaps asa ca opinia publica americana devenise imuna la propaganda comunista. Astazi, rareori aud de Charlie Chaplin. Nici o televiziune, americana sau canadiana, nu se inghesuie sa dea vreun film sau documentar cu acest titan al cinematografiei… Ca sa vezi ca politica bate arta…

Asta nu inseamna totusi ca anumite idealuri, sugerate si de Chaplin, au fost aruncate la groapa de gunoi a istoriei, dimpotriva. Uite ca un alt creator – de documentare de data asta – devine din ce in ce mai vizibil si mai vocal pe scena politica americana: Michael Moore. Evident ca documentarele sale – Sicko, Capitalism: A Love Story, Fahrenheit 9/11 – devin pe zi ce trece tot mai populare si influente. Publicul american, influentat de filmele acestui rebel, se intreaba tot mai des daca dreptul la sanatate este unul universal – asa cum este el considerat de catre europeni – sau unul privat in care primesti servicii medicale de cat platesti. Daca n-ai nu primesti nimic… N-as spune ca aceste documentare detin adevarul absolut, dar pot afirma cu siguranta ca acestea demasca – poate prea direct – anumite disfunctiuni esentiale ale societatii americane, si nu numai.

Iata insa ca Michael Moore, mai in gluma sau mai in serios, alege sa se implice si in politica. Ieri i-a scris o scrisoare Presedintelui Obama prin care se autopropune noul Chief of Staff, in locul lui Rahm Emanuel, despre care se zvoneste ca va fi demis curand. Tonul scrisorii sare cu mult peste uzantele din limbajul politic dar mesajul acesteia este foarte clar: Obama, lasa-ma sa te ajut altfel vei fi pus la colt si de catre republicani si de electori. Moore spune ca daca ar fi numit pe aceasta pozitie l-ar trezi la cinci dimineata pe presedinte, punandu-l sa sara si sa repete de o suta de ori urmatorul slogan:

„THE AMERICAN PEOPLE ELECTED ME, NOT THE REPUBLICANS, TO RUN THE COUNTRY! I AM IN CHARGE! I WILL ORDER ALL OBSTRUCTIONISTS OUTTA MY WAY! IF THE AMERICAN PEOPLE DON’T LIKE WHAT I’M DOING THEY CAN THROW MY ASS OUT IN 2012. IN THE MEANTIME, I CALL THE SHOTS ON THEIR BEHALF! NOW, CONGRESS, DROP AND GIVE ME 50!!”

Chiar daca burlesc, americanul rebel mai spune multe lucruri interesante si grave in scrisoarea cu pricina. Printre altele ii transmite Presedintelui american ca alegerile de anul acesta bat la usa si ca daca nimic din ceea ce a promis inainte de alegerea sa (sistem medical apropiat de modelul universal, stoparea razboaielor din Irak si Afganistan, etc.) electorii americani ii vor taxa grav pe democrati, care vor inregistra pierderi de “proportii biblice”. Si daca democratii vor pierde majoritatea din Congres, atunci republicanii – cu o mana de democrati conservatori – nu vor ezita sa declanseze procedura de destituire (impeachment) a lui Obama pentru vina de a fi socialist si, cetatean kenian…

Desi as vrea, Obama nu va accepta (auto) propunerea lui Moore. Cred insa ca scenariul lui Moore este mai mult decat probabil. Si mai cred ca M. Moore, acest Charlie Chaplin al documentarelor, are si va avea un cuvant greu de spus in modelarea opiniei publice americane si chiar mondiale. Pana cand si pana unde va fi lasat??? Este deja atat de incomod…

PS: Scrisoare poate fi cititat aici:

http://www.michaelmoore.com/words/mikes-letter/president-obama-replace-rahm-me-open-letter-michael-moore

Vorba lunii – februarie 2010

Se repeta la nesfarsit ca tinerii de la noi au modele proaste. Intr-adevar, daca acestia s-ar uita numai in ograda nationala afirmatia ar fi valida. Este plina tara de contra-exemple (drogati, politicieni cu o retorica grobiana, imbogatiti fara scrupule, etc.); doar ca tinerimea romana are acces acum (si) la valorile adevarate universale, lipseste doar cineva (educatorul, invatatorul, profesorul, parintele) care sa i le arate si explice… Si sigur ca acest cineva este poate mai vinovat decat tinerimea in sine pentru inducerea in eroare a acestor generatii…

Dar, cum sugeram, generatiile fragede ar putea putea sa-si aleaga mai cu grija modelele, pentru ca pur si simplu au acces – prin Internet – mai mult ca niciodata la modele reale. Cum spunea Sartre, “omul este in totalitate responsabil de natura si alegerile sale”… Nu vad de ce, in sport, tinerii l-ar alege drept model pe Mutu decat pe Federer sau Nadal, aceste exemple de munca, daruire si ambitie. Ori, ca tot am trecut prin Olimpiada de la Vancouver, de ce nu ar invata din cuvintele lui Jacques Rogge, presedintele Comitetului Olimpic International, mai degraba decat din peroratiile si minciunile conducatorii sportului autohton (mai ales cei din fotbal)…

“Dear athletes,

These Games belong to you. They are your Games. So give them the magic that we all desire, through your performances and your conduct and do it in the memory of your late friend, Norad Kumaritashvili. Remember that you are role models for the youth of the world. There is no glory without responsibility. Please compete in the spirit of the Olympic values. And reject doping and cheating.” Jacques Rogge – ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarna de la Vancouver.

Apropo, la aceasta Olimpiada Romania a facut figuratie – zero medalii, cea mai buna clasare un loc zece la biathlon feminin… – precum India, Mexicul, sau Brazilia, adica tari care n-au nimic in comun cu sporturile de iarna. Si asta in conditiile in care tari ca Slovenia, Cehia, Slovacia, Belarus, Lituania au cucerit mai multe, chiar si de aur… Care o fi pricina? Probabil lipsa modelelor sportive si nepriceperea antrenorilor si a forurilor conducatoare…

PS: Rusii au suferit si ei un mare esec: au reusit sa adune cele mai putine medalii din istoria participarilor rusesti la acest tip de competitie… Doar ca acolo presedintele Medvedev a si iesit la rampa si a cerut responsabililor sa-si dea demisiile ca daca nu ii demite chair el…:)