Corabia Prostilor: De la Bazias la Sulina

In Evul Mediu, alaturi de ciuma, holera, tifos si variola, lepra constituia o molima redutabila, raspandita de-al lungul si de-a latul unei Europe si-asa decimata de alte flageluri care mai de care mai cumplite – inchizitie, cruciade, teama de excomunicare. Cum boala nu era vindecabila – cum nu este nici astazi de altfel – singua metoda de protectie impotriva ei era izolarea persoanelor infectate in leprozerii. Excluziunea fizica si sociala a nefericitilor bolnavi atingea in aceste locuri cote absolute. Cu greu ne putem imagina atmosfera tartarica din aceste lacasuri ale groazei, unde mirosurile pestilentiale se impleteau perfect cu starea de degradare fizica si spirituala avansata a locatarilor. In ciuda suferintelor pricinuite “nealesilor”, metoda izolarii a avut rezultate specatculoase, astfel ca la sfarsitul acestui ev, leprosii aproape ca disparusera in intregime.

Leprozeriile insa au ramas la locul lor. Si nu erau deloc putine, cateva zeci de mii raspandite pe teritoriul Frantei (unde erau si cele mai multe), Angliei, sau Germaniei. Era ca si cum astazi, datorita descoperirii energiilor alternative (care, ca tot veni vorba, exista si sunt viabile, doar ca nu prea sunt lasate sa canibalizeze anumite industrii), ne-am trezi cu zeci de mii de benzinarii ocupand spatiul oraselor inutil. Ce-am face cu ele? Policlinici, magazine, parcuri, blocuri? Greu de spus… Cu leprozeriile s-a rezolvat insa destul de repede. Alt segment al populatiei intrunea in mintea mai-marilor vremii, toate conditiile excluziunii sociale: nebunii.

La inceput, in perioda Renasterii, nebunii erau vazuti ori ca niste persoane aflate in contact cu forte cosmice tragice, ori ca fiind prea aproape de ratiunea divina, si ca atare, desi inca condamnati la izolare, oarecum tolerati. In literatura, aceasta izolare ceva mai umana este reprezentata plastic in cartea lui Sebastian Brant: Corabia Prostilor (Ship of Fools). Aceasta corabie naviga, fara vreo destinatie sau scop precis, pe canalelele si raurile europene, intesata de prostii, nebunii, deranjatii, indracitii societatii. Faimoasa pictura a lui Bosch, cu acelasi nume, este inspirata din aceasta carte, si evoca inca o data modul in care societatea renscentista percepea si trata nebunia.

Gradual insa nebunii au inceput a fi perceputi ca niste fiinte irationale, sub-umane, animalice, astfel ca in secolele XVII si XVII, au fost cu desavarsire si brutalitate izolati (Marea Excludere -Great Confinement- din secolul XVII, cum o denumea Foucault), de cele mai multe ori in fostele leprozerii. Partea mai trista este ca, alaturi de nebunii sadea, au fost izolati in aceleasi locuri si cersetorii, vagbonzii, saracii-lipiti, si orfanii. In secolul XIX, acest tratament  barbar aplicat nebunilor a incetat odata cu recunoasterea faptului ca nebunia este o boala mentala care trebuie tratata prin mijloace medicale.

Cu toate acestea, omenirea n-a invatat nimic din lectia istoriei. Practica excluderii din viata sociala a anumitor parti ale societatii – “nealesii” – n-a incetat nicicand. Pe fostii nebuni ii gasesti astazi – in era tehnologiei avansate si “rafinamentului” superior al relatiilor intraumane – comasati in ghetourile (slum-urile) din Mumbai, Rio, sau Nairobi, traind intr-o mizerie comparabila cu cea din leprozeriile Evului Mediu. In orasele-lumina excluderea individuala are acum forme rafinate. Nu mai esti fortat sa navighezi pe o corabie care pluteste spre nicaieri; pur si simplu “ti se da foc”, fired cum s-ar zice – barbar as spune – in engleza. Macar in romaneste termenul pare mai civilizat, esti concediat, adica trimis in concediu…

In Romania, de douazeci de ani, marea parte a pensionarilor si bugetarilor sunt privati – si ca atare exclusi – de a avea o viata decenta in urma unor mascarade conceptuale la fel de grotesti: tranzitia si criza. O tranzitie si o criza in care unii infloresc iar altii se ofilesc; mereu in aceeasi directie. De-o fi una, de-o fi alta, batranii nostri (in fond, parintii nostri) si angajatii la stat – care e tot al nostru – trebuie sa se sacrifice. Lor li se taie pensiile si salariile (nediferentiat ?!?)… Dar nu se face nimic in ceea ce priveste evaziunea fiscala, desi se stie (stiintific) ca aceasta este in jurul a 35%, si, probabil ca daca aceasta ar fi diminuata pana la 5%, taierile salariilor si pensiilor “nebunilor” n-ar mai fi necesare… De ce? Pentru ca mai-marii (anumiti politicieni si afaceristi verosi) se infrupta copios din aceasta evaziune.

Si pentru asta ar trebui trimisi ei insisi sa navigheze pe corabia prostilor. Asa, in fiecare zi, mai in aval, mai in amonte, de la Bazias la Sulina…

Vorba lunii – aprilie 2010

La 10 aprilie 2010 elita politica, militara si financiara a Poloniei – 96 de persoane – a fost decimata intr-un tragic accident aviatic cauzat, dupa primele investigatii, de o eroare (grosolana?!?) de pilotaj. Toate persoanele aflate la bordul navei prezidentiale au murit. D. Medvedev l-a insarcinat pe V. Putin sa conduca direct ancheta. Teoriile conspirationiste au inflorit… Cele mai importante personalitati de stat din Polonia care au pierit in acest accident au fost:

Lech KaczynskiPreşedintele Poloniei
Maria Kaczynskasoţia Preşedintelui Lech Kaczynski
Ryszard Kaczorowskiîn perioada 1989-1990 a fost ultimul Preşedinte al Poloniei în exil
Jerzy Szmajdzinskivicepreşedintele Camerei Inferioare a Parlamentului polonez, candidat la alegerile prezidenţiale din 2010
Wladyslaw Stasiak – Directorul Biroului de Presă al Preşedinţiei
Aleksander SzczygloPreşedintele Biroului Naţional de Securitate
Pawel Wypych
Secretar de Stat al Cancelariei Prezidenţiale
Mariusz Handzlik
Subsecretar al Administraţiei Prezidenţiale
Andrzej KremerMinistru Adjunct al Afacerilor Externe
Franciszek Gagor – Seful Statului Major al Armatei Poloneze
Andrzej PrzewoznikVicepreşedinte şi Secretarul Comisiei pentru Comemorarea Victimelor Masacrului de la Katin a premierului în perioada 1994-1998
Grzeogrz Dolniak
membru al Camerei Inferioare a Parlamentului
Przemyslaw Gosiewskimembru al Camerei Inferioare a Parlamentului
Zbigniew Wassermannmembru al Camerei Inferioare a Parlamentului
Janusz KochanowskiAvocatul Poporului
Slawomir SkrzypekGuvernatorul Băncii Centrale a Poloniei
Janusz KurtykaPreşedintele Institutului Polonez pentru Memoria Naţională
Tadeusz Ploskipreot romano-catolic

Cred ca adevarul despre cauza sau cauzele accidentului nu va fi dezvaluit niciodata… Mai intai, chiar daca se va putea dovedi ca a fost pur si simplu un accident, datorat fie unei greseli de pilotaj, fie unei defectiuni tehnice, nu cred ca autoritatile poloneze vor recunoaste asa ceva. Cum sa recunosti ca avionul numarul unu al Poloniei (Air Force One-ul Poloniei) nu are piloti pregatiti pentru orice situatie (ceata?), sau ingineri capabili sa “regleze” avionul astfel incat acesta sa functioneze (aproape) perfect??? Nu-si da nimeni cu stangu-n dreptu’ la acest nivel. Apoi, ar fi de-a dreptul barbar sa fi fost un act premeditat; ma indoiesc totusi sa avem de-a face cu un astfel de gest… Daca acesta a existat, fireste ca nu vom afla vreodata… Pana la urma inclin sa cred ca ceata si conditiile meteo potrivnice vor fi oficial considerate ca si cauze principale ale acestui dezastru. Deh, e mai simplu asa pentru toata lumea. Daca mai introducem in aceasta explicatie blestemul si simbolismul:

It is „a cursed place, horrible symbolism. It’s hard to believe. You get chills down your spine.” Aleksander Kwasniewski – Presedintele Poloniei intre 1995 – 2005

… suntem si mai aproape de adevar… 🙂