1 Decembrie: oamenii buni şi frumoşi ai României

Romania flutureDincolo de România subumană inventată de industriile de comunicare, de Tonciu şi dansurile ei lascive, de divorţuri scenice, şi de accidente şi criminalitate, prezentate în goana după audienţă drept regula şi nu excepţia realităţilor româneşti, există, din fericire, în spatele acestor perdele de aburi electronici, o Românie firească, autentică, plină de oameni care cunosc prea-bine bunul simţ, respectul pentru lege, şi rostul lor pe lume. În aceşti oameni se regăseşte România reală, în ei stă toată speranţa şi increderea într-un viitor demn şi luminos. Mă bucură nu numai că adevăraţii oamenii, „omul-firesc”, există printre noi în număr mare, ci faptul că cei mai mulţi dintre ei sunt tineri şi foarte tineri. Am avut prilejul în ultima vreme, poate şi norocul, să cunosc o sumedenie de asemenea oameni frumoşi şi buni, care-si fac şi fac cinste naţiei deopotrivă. Şi când altcândva să-i pomenesc dacă nu de 1 Decembrie?

De exemplu, în miezul verii trecute i-am cunoscut pe Andreea si Alex. O pereche de tineri bucureşteni cu rădăcini în Bucovina,  căsătoriţi civil şi creştineşte, care şi-au propus, nici mai mult nici mai puţin, să faca turul Americilor, de-a latul şi de-a lungul, călare pe motocicletă.

Am apucat să-i cunosc la Toronto, cel de-al doilea popas după cel de început de la Montreal, pentru câteva ore. Nu pot descrie în mărunte cuvinte impresia deosebit de bună făcută! „Ei bine, mi-am zis, iată că sistemul românesc – sau familia, are vreo importanţă? – creşte încă tineri educaţi şi sensibili, nu numai beizadele de televizor.” Îmi spuneau că sunt tare încântaţi să cunoască românii locului aşa că le-am sugerat să vină şi la sărbătoarea românilor care tocmai avea loc la Câmpul Românesc de la Hamilton. Au venit cu plăcere, au fost primiţi cu bucurie. Ne-au vorbit la microfon despre periplul lor Nord şi Sud-American, despre calătoria Est-Vest până în Alaska, şi despre cea Nord-Sud, din Alaska până în Argentina. Ne-au vorbit cald de România, transmiţându-ne dulci sentimente de nostalgie. Mulţi i-au întrebat dacă nu cumva le e frică să bată atâta drum prin ţări aşa-zis nesigure. Răspunsul lor, de o deosebită înţelepciune, a fost: „noi credem că peste tot sunt oameni buni.” Sigur că peste tot sunt oameni buni, şi sigur că numai nişte oameni buni pot avea o asemena credinţă. [Read more…]

Particula nevăzută a omului nou-nouţ

Particula omului nou-nouţ a apărut odată cu mult-trâmbiţatul progres din ultimii 50-60 de ani. Fiind o creaţie recentă, eminamente umană, aceasta nu a existat până la apariţia zeilor Chimio şi Radio, cel puţin nu într-o formă nevăzută, aşa cum ni se arată ea azi.

Zeul Chimio a făcut tare multe pentru noi. Producţia agricolă, eficientizată de Chimio, a crescut necontenit, astfel că, cel putin în lumea vestică, nimeni nu mai moare de foame; dimpotrivă, prea-mulţi aleargă dupa leacuri de slăbit, care mai de care, de la pastile magice – deh, iei pastila, te culci, şi dimineaţa, gata, burta-i suptă – la ceaiuri băbeşti.

Chimio ne-a ajutat să ne îmbogăţim casele cu o sumedenie de lucruri şi lucruşoare, încât adesea ai impresia că suntem cu toţii foarte bogaţi. Atât de bogaţi încât, la răstimp, trebuie să dăm cu ele pe apa Sâmbetei ca să mai putem umbla prin casă făra să ne rupem nasul. [Read more…]

Câteva poveţe de la Vasile Pârvan

Vasile ParvanLa 3 noiembrie 1919, Vasile Pârvan ţinea discursul introductiv la deschiderea cursurilor de Istoria Antică si Istoria Artelor, la Universitatea din Cluj-Napoca. Acest discurs, păstrat sub titlul “Datoria vieţii noastre”, este atât de viu si de adânc încat nu m-am putut abţine să nu selectez câteva paragrafe.

Pentru dascali si studenti:

„Noutatea spiritului are nevoie de libertate, de aer larg. Și libertatea nu poate înflori în turmă. Și nici nu trebuie să înflorească acolo: ce-ar fi să zburde după cheful lor animalic toate necuvântătoarele care au nevoie de conducere și disciplină socială! Dar chiar în marile aglomerări școlare se poate crea libertatea de zbor pentru cei chinuiți de demonul lăuntric. Libertatea aceasta crește din starea de suflet a iubirii pentru idee. Profesorul să se facă și el simplu școlar, alergând la un loc cu copiii și adolescenții după licuriciul minunat al gândului, care luminează în întunericul banalității utilitare zilnice.

Cât spirit de acesta, de camaraderesc entuziasm, pentru idealul de toate felurile, va fi într-o școală, atâta libertate a gândului și deci atâta putință de înflorire a sufletelor, va fi în acea tovărășie de viitori oameni.”

…………………………………………………………………………………………………………………………………………

„Fiecare natiune trebuie să-si aibă metoda sa proprie de dezanimalizare a multimilor si de selectionare a talentelor si geniilor. Copiii tăranului nostru, vioi si clar la minte, n-au nevoie de pisălogeala ucigător de metodică, născocită ca sistem educativ de natiile greoaie la spirit pentru copiii lor molâi si înceti. Scoala noastră trebuie să fie alta, pornind de la realitatea etnopsihologică a sufletului nostru national si ramificată după scopurile sociale specifice evolutiei noastre actuale.” [Read more…]

Dimitrie Gusti: Legea paralelismului sociologic

Dimitrie GustiLa Congresul International de la Paris din anul 1937, D. Gusti pledează pentru pentru o viziune şi o abordare sociologică integralistă, totalitară. Sociologul român respinge şi critică de la bun început abordările unilaterale ale sociologiilor pe care le denumeşte parţiale, şi care, confundând partea cu întregul, alocă o pondere asimetrica anumitor factori în detrimental altora[1], argumentând că o asemenea abordare oferă o imagine incompletă a realităţii sociale; după D. Gusti, sociologia, o ştiinţă eminamente a realităţii sociale, trebuie să cuprindă realitatea în totalitatea ei, şi nu părţi sau secvenţe fără nicio legătură cu această totalitate şi cu realitatea însăşi. O altă eroare găsita doctrinelor vremii de către D. Gusti se referă la confuzia dintre fenomenele sociale şi factorii care le condiţionează.

Legea paralelismului sociologic propusă de D. Gusti vine în întâmpinarea acestor două erori, căutând să depăşească limitările conceptuale şi metodologice ale acestor sociologii parţiale. D. Gusti nu este de acord, în principiu, cu adoptarea în sociologia sa a termenilor şi conceptelor provenite din alte câmpuri ştiinţifice, cu precădere a celor din ştiinţele naturii, poziţionându-se, din acest punct de vedere cel puţin, la polul opus paradigmei sociologice pozitive a lui A. Comte (1798-1857). Cu toate acestea, legea paralelismului sociologic este o lege care se referă şi defineşte echilibrul social al unei unităţi sociale sau al societăţii în totalitatea ei.

Pentru D. Gusti, indivizii care compun totalitatea societală nu trăiesc pur şi simplu alături, independent unii de alţii, ci împreună, legaţi unii de alţii şi de corpul social într-o ţesătură ireductibilă la părţile sale componente. Societatea este definită drept “totalitatea autonomă a indivizilor, ce trăiesc laolaltă şi depun ca manifestări de voinţă o activitate economică şi una spirituală, reglementate etico-juridic şi organizate politico-administrativ, condiţionate de cadrul cosmic, cadrul biologic, cadrul pshihic şi cadrul istoric.”[2] Societatea este aşadar o totalitate sintetică ireductibilă la indivizii componenţi, înzestrată cu voinţă (scopuri şi mijloace), care se manifestă în patru dimensiuni, condiţionată de asemenea de patru cadre specifice. [Read more…]