Îndemnul lui Nicolae Iorga adresat românilor din America şi Rusia

Nicolae Iorga despre eroismÎn scurtul său volum „Pentru Ţăranul Român” , publicat în anul 1931 la Editura „Astra” din Sibiu, Nicolae Iorga se adresează românilor din America şi Rusia în capitolul XVIII în felul următor:

„Am auzit, adeseori, români din America, judecând cu asprime starea de lucruri din toată România Mare după răsboiu, şi încheind criticile lor, pe cari mă grăbesc, deşi cu durere, să le recunosc ca îndreptăţite, cu hotărârea nestrămutată de a rămânea acolo, în ţara unde omul îşi află locul, dacă-l ocupă cu cinste, are şi tot folosul de pe urma îndeletnicirilor sale, trăind apoi ca om liber între oameni liberi.

Totdeauna însă le-am răspuns însă cu ceeace voiu însemna şi aici, la ceasul când de acasă vin ştirile cele mai urâte, de înteţită duşmănie, cu care oamenii îşi pierd un timp pe care l-ar putea întrebuinţa altfel. [Read more…]

Domnule Ponta, până când veţi mai face ureche surdă?

Domnule Ponta, economia românească se află pe mâini private într-o proporţie covârşitoare. Capitalul românesc din economie este neglijabil. Suntem realmente una dintre cele mai deschise si liberale economii din lume, fără ca acest statut să ne fi folosit până acum la ceva. În contra a ceea ce se inoculează populaţiei, cum că „privatizările” ar aduce prosperitatea ţării, realitatea crudă demonstrează că, dimpotrivă, privatizările in exces din ultimele două decenii, nu au făcut decât să dezindustrializeze economia românească, să ne transforme in nişte consumatori de produse de import, să ne sărăcească dincolo de orice limită a suportabilităţii.

Economia franceză este în proporţie de 59% o economie de stat, iar francezilor nu le merge tocmai rău. Pe de altă parte, înainte de guvernarea actuală, Ungaria a privatizat to ce i s-a cerut, fără ca nivelul de trai al maghiarilor să crească spectaculos, deşi aceştia o duc mai bine decât românii. Dar maghiarii au învăţat lecţia! Traiul pe datorie (la FMI, UE etc.) şi din aşa-zisele „investiţii străine” nu au constituit o soluţie pentru vecinii de la vest, de aceea au şi trecut curajos la eliberarea de sub jugul acestor datorii, şi la naţionalizarea elementelor cheie, strategice, ale economiei maghiare, incluzând aici şi băncile.

Intenţia de a ne băga pe gât o amero-democraţie care oricum nu ni se potriveşte, fără a privi şi la ce se întâmplă aici lângă noi şi în Europa, nu ascunde nimic altceva decât o intenţie vădită de a ne manipula şi încurca mai mult. Este inadmisibilă o comparaţie perpetuă între economia americană şi cea românească, eludând intenţionat comparaţia cu alte state mai aproape de specificul nostru, poate mai dezvoltate decât Statele Unite sau, oricum, comparabile, precum Franţa şi tările scandinave, sau, ceva mai departe, Ungaria sau Polonia. Şi nu e vorba aici nici de promovarea socialismului în dauna liberalismului, nici de anti-americanism, ci de căutarea modelului care ni se potriveşte, dacă tot e să importăm unul.

Salvaţi Roşia MontanăÎn ultimele luni, ca reacţie la intenţiile dumneavoatră nu numai de a privatiza ceea ce nu se privatizează (resursele naturale ale solului şi subsolului), dar şi de a ne pricopsi cu câteva proiecte absolut primitive din punct de vedere economic si ecologic, care atentează limpede la securitatea noastră biologică pe termen scurt, mediu şi lung, aţi asistat la demonstraţii masive în mai toate oraşele ţării, toate în contra intenţiilor dumneavoastă! Aceste demonstraţii ne arată lipsa de credibilitate a afirmaţiilor şi intenţiilor dumneavoastră guvernamentale, a planurilor dumneavostră pentru România de azi şi de mâine. Şi pe bună dreptate! Atâta timp cât Academia Româna, Academia de Ştiinţe Economice, Institutul Geologic Român – al cărui director a fost destituit mişeleşte tocmai de dumneavoastră – şi Biserica Ortodoxă Română se opun cu argumente solide proiectului de la Roşia Montană, şi atâta timp când ţări ca Franţa, Germania, sau Bulgaria interzic exploatarea gazelor de şist datorită pericolelor reale pentru mediul înconjurător, argumentele dumneavoastră nu pot fi percepute decât drept manipulări, în cel mai bun caz neştiinţă… [Read more…]

Bogdan Briscu: Moţii şi luptele lor la 1848-1849

Bogdan Briscu-Motii si luptele lor la 1848-1849Scoasă de sub tipar în anul 2012 sub egida Institutului de Istorie „George Bariţiu” a Academiei Române, cartea tânărului clujean – moţ la origini – Bogdan Briscu, „Moţii şi luptele lor la 1848-1849”, ne prezintă istoria evenimentelor acelor ani revoluţionari dintr-o perspectivă inedită: romanul istoric.

Autorul ne cheamă la întelegerea acelor vremuri, propunând trăirea istoriei, în dauna unei abordări strict ştiinţifice. Personajele principale ale acestui roman istoric nu sunt de aceasta data tribunii revoluţiei transilvănene, ci omul simplu din popor reprezentat de Ion si de familia sa.

Zbaterile şi temerile sufletesti ale lui Ion în preajma şi în timpul revoluţiei paşoptiste, adică atunci când securea şi coasa au devenit din instrumente de gospodărie arme de luptă, sunt prezentate de autor prin intermediul unui limbaj bogat si neaos, tipic Ţării Moţilor. Prin intermediul acestui grai autorul reconstituie atmosfera eroică a acelor ani, încercând să transmită cititorului trăirile autentice ale acelor vremuri.

W. Faulkner spunea într-o piesă de teatru că „Trecutul nu moare niciodată. El nu este chiar trecut.” Prin cartea sa, Bogdan Briscu arată într-un mod cât se poate de plastic şi de original tocmai acest lucru: că trecutul este cât se poate de viu, că el traieşte, unde altundeva decât în noi. O carte-revelaţie care ne aduce aminte cine suntem. O carte-revelaţie care poate stârni interesul tuturor vârstelor. O carte-revelaţie care poate întoarce tineretul cu faţa către istorie, către trecutul care, ca şi prezentul şi viitorul, îi aparţine în întregime.”

Lecţia lui Soso

Mulţi au plecat! Aşa se face că populaţia Bradului a scăzut dramatic în ultimul deceniu, ajungând să numere la ultimul recensământ ţinut în 2011 numai 13.909 de moţi zărăndeni. Încă un deceniu la fel şi vitalitatea şi forţa demografică a oraşului de-abia dacă va mai pâlpâi: Bradul va deveni probabil o „comună cu liceu”…

E-adevarat, cei mai mulţi au plecat din cauze economice. Minele din jurul oraşului s-au închis odată cu toate minele din ţară, statul român, ca urmare a condiţiilor ultraliberale puse de Uniunea Europeană pentru accederea în acest spatiu atât de râvnit la vremea aceea – condiţii de care Polonia, bunăoară, nu s-a sinchisit –, cedând dreptul de a-şi exploata propriile resurse naturale în anul 2006, a lăsat astfel mii de mineri brădeni pe drumuri.

Alţii au plecat din cauze naturale. Ba prin cununii cu jumătăţi din alte locuri, ba ca studenţi ai marilor centre universitare naţionale si internaţionale, ba şi-au găsit de lucru prin alte părţi, parafrazându-l pe Lucian Blaga, „trupul oraşului lor fiind prea strâmt pentru straşnicele lor suflete”. Si cei mai multi nu s-au mai întors, sau nu încă… [Read more…]

Garduri

Dacă în ultimii 23 de ani ne-am priceput la ceva atunci, fără tăgadă, priceperea noastră la ridicatul de garduri, de toate felurile şi mărimile, ocupă un loc de cinste. Gardul nu este nimic altceva decât o oprelişte în calea cuiva sau a ceva. Că e un gard din bârne şi scânduri de lemn bătut de vreme, sau unul de beton, nou, cu decoraţiuni meşterite, în spatele căruia stau câini de rasă şi de pază, nu are nicio importanţă, gardul tot o oprelişte rămâne.

Garduri am pus cam peste tot, să nu ne mai vedem, să nu ne mai auzim, să nu mai putem zburda ca păsările în înaltul cerului. Am făcut din cerul de sub picioarele noastre un tărâm presărat cu bariere, mai scunde sau mai înalte, de care nu poţi trece decât cu permisul. Bine că n-am săpat şi tranşee lângă ele; nu încă…

Când eram puşti zburdam nestingheriţi printre şi pe munţi, dealuri, văi şi câmpii. Scăldatul în râuri, gârle şi bălţi era un episod văratec aproape humuleştean. Acum nu prea mai poţi că dai de garduri în spatele cărora stau oameni care ne întreabă de… permis. Şi n-avem, că nu ştiam de gardurile astea, noi şi multe, şi nu ne-am făcut documente din vreme.

Astă vară am încercat să ajung la un izvor pe care-l ştiam din copilărie. Aşezat la liziera pădurii, străjuit de corni bătrâni şi rugi de mure, izvorul şi apa sa rece şi cristalină erau o desfătare de care ne bucuram noi copiii mai temerari, mici cercetaşi ai dealurilor dimprejurul obştei noastre. Atunci aveam o obşte; acum nu, de-atatea garduri. Fireşte, n-am mai putut ajunge la el. Cârdul de garduri mi se împotrivea hotărît. Şi n-aveam nici permis şi nici berbece să-l străpung. Iar timp să fac un ocol de-un kilometru, de unde? Că şi timpul are garduri ‘nalte acum!

În ziua de azi, gardul a îmbrăcat nenumărate forme. La intrarea într-o cârciumă urbană era scris mare: „nu avem wifi, vorbiţi între voi!” Scurt pe doi, minunatele telefoane, mobile şi deştepte, ale minunatei lumi noi nu sunt altceva decât nişte garduri clădite să ne răpească din savoarea de a ne bucura unii de alţii, de Omul din noi. La fel şi televizorul, calculatorul sau alte drăcii considerate miracole ale tehnicii moderne. Familii întregi işi duc traiul de seară cu seară – ca ziua sunt ocupaţi cu mersul la lucru, undeva departe de casă şi de ai lor – înapoia ecranelor scânteietoare şi zgomotoase, şi înapoia pereţilor, că, deh, fiecare cu camera şi emisiunea lui. Ecrane-garduri şi pereţi-garduri! [Read more…]