Numele şi misiunea generaţiei noastre

Mircea VulcanescuMircea Vulcănescu reprezintă – ca om şi ca operă deopotrivă -, unul dintre diamantele societăţii, culturii şi spiritualităţii româneşti din perioada interbelică. Şlefuit academic de către Dimitrie Gusti şi Nae Ionescu, M. Vulcănescu a lăsat în urma sa o creaţie unică, pe măsura aşteptărilor marilor săi învăţători, şi pe măsura inegalabilor săi prieteni şi colegi, precum au fost un Mircea Eliade, Emil Cioran sau Constantin Noica, ca să enumăr câţiva dintre cei mai cunoscuţi membri ai „tinerei generaţii” de atunci.

„Tânăra generaţie” interbelică, spre deosebire de cea, tot tânără, de astăzi, care cu greu îşi (re)găseşte reperele axiologice, reprezenta, în viziunea lui M. Vulcănescu, prelungirea firească, organică, ramura terminus a cinci generaţii precedente, toate la fel de glorioase întru devenirea socială, culturală şi istorică a românilor.

Prima generaţie a acestui veritabil stejar genealogic în cinci trepte este „generaţia premergătorilor”, o generaţie apărută imediat după revoluţia lui Tudor Vladimirescu din 1821. Este vorba despre generaţia care promova autohtonismul în dauna influenţelor străine – mai ales a celor greceşti -, înrâurită de Şcoala Ardeleană, şi reprezentată de Gheorghe Lazăr, în Muntenia, şi de „leatul” cărvunarilor, în Moldova.

„Generaţia paşoptistă” care a urmat este generaţia bonjuristilor, liberali şi universalişti, întorşi de la Paris, care, prin revoluţie, au făurit prima Românie modernă, fără, încă, Transilvania şi Basarabia. Este generaţia lui Ion Brătianu şi a lui Mihail Kogălniceanu sau, în Transilvania, a lui Avram Iancu.

Cea de-a treia generaţie care se afirmă pe scena istoriei neamului românesc este „generaţia junimistă”, a lui M. Eminescu, I. Creangă, T. Maiorescu sau C. Negruzzi. Vorbim acum de o generaţie cultural-politică reacţionară faţă de acţiunile liberale ale paşoptiştilor, dar aristocratică, filogermană – prin influenţa regelui Carol I -, care se opune importului de „forme fără fond”, fără rost şi fără noimă, din Occident, promovând, prin „Convorbiri Literare”, precum „premergătorii” şi romanticii, autohtonismul românesc, ancorat adânc în viaţa ţărănească.

Răspunsul dat junimiştilor, a-sociali şi prea-aristocratici, vine din partea semănătoriştilor naţionalişti adunaţi în jurul lui N. Iorga sau poporaniştilor socialişti ai lui C. Stere. Această generaţie, cu ochii îndreptaţi când spre Transilvania, când spre Basarabia, a fost zămislită în vremurile Marii Răscoale Ţărăneşti de la 1907 şi s-a exprimat prin „Semănătorul” şi „Viaţa românească”. A fost numită de către M. Vulcănescu „generaţia socială”, urmărind îmbunătăţirea vieţii ţăranului, şi, mai cu seamă, unitatea tuturor românilor.

Unitatea tuturor românilor, realizată la Alba Iulia în anul de graţie 1918, este desăvârşită de o generaţie care a fost nevoită să treacă prin Marele Razboi, „prin foc şi sabie”, pentru împlinirea idealurilor sale. De aceea, a şi fost numită „generaţia de foc”, sau „generaţia sacrificată”. Supravieţuitorii războiului, adunaţi lângă Nae Ionescu, Vasile Pârvan, Lucian Blaga, Octavian Goga, Nichifor Crainic, Pamfil Şeicaru şi mulţi alţii, şi-au exprimat gândurile realiste, autohtoniste, ortodoxiste şi monarhiste mai ales în revista „Gândirea”. Tot acum au loc primele încercări de exprimare a sufletului românesc în universalitate şi chiar de împăcare a autohtonismului cu universalismul.

Revenind la „generatia tânără”, generaţia care a urmat „generaţiei de foc”, mai trebuie amintit în această scurtă incursiune în lumea generaţiilor de după anul 1821 că aceasta se afla în preajma vârstei adolescentine în timpul Marelui Război. Totodată, a fost adânc influenţată de Nae Ionescu, Dimitrie Gusti şi Vasile Pârvan. Din amintirile lui M. Vulcănescu reiese că o parte a membrilor acestei generaţii, în contra divergenţelor ideologice şi filosofice inerente dintre ei, petreceau seri de neuitat la locuinţa „învăţătorului” Nae Ionescu de „la şosea”, împărtăşind o prietenie sinceră.

Dar, unul dintre cele mai importante lucruri remarcate în ţesătura acestei tinere generaţii interbelice, strălucită prin prizma operei lăsate în urmă, este, pentru mine cel puţin, substanţialitatea – realizată într-o măsură mai mare sau mai mică –  misiunii ei:

  1. Să asigure unitatea sufletească a românilor.
  2. Să exprime în forme universale acest românesc.
  3. Pregătirea pentru ceasurile grele care pot veni (apărarea neamului, evitarea repetării greşelilor din trecut ş.a.m.d.).
  4. Misiune universală: integrarea în ritmul creaţiei universale omeneşti şi de a contribui la pregătirea omului de mâine, către care se îndreaptă nădejdea şi eforturile creaţiei omeneşti.

În acest context şi în preajma zilei naţionale a românilor, mă încearcă două întrebări. Mai întâi: cum s-ar numi, oare, generaţia prezentă? Luând în calcul numărul uriaş de români plecaţi în pribegie – acest gigantic şi trist export de viaţă! -, probabil că dacă aş spune „generaţia absenţilor” nu aş greşi prea mult… Apoi: care ar fi misiunea generaţiei prezentului, oricum s-ar numi ea? Nu m-aş hazarda să dau un răspuns acum, dar cred că dacă am porni de la cele patru puncte din misiunea tinerei generaţii interbelice de mai sus, ne-am descoperi şi misiunea, şi menirea în această lume încurcată…

Cu asemenea premergători avem, slavă Domnului, destule izvoare de unde să ne inspirăm. Şi duce mai departe… Şi finisa… Precum Brâncuşi, „Pasărea Măiastră”…

La mulţi ani, România!

Scurtă preistorie a Basarabiei: epoca bronzului

Cultura Noua-Perioada Tarzie a BronzuluiEpoca bronzului (cca. 3.300/3.200-1.300/1200 î.Hr) este declanşată de răspândirea graduală a obiectelor din bronz – primul metal artificial, calitativ superior aramei – în interiorul spaţiului civilizaţiei eneolitice, generând transformări istorico-cultural-genetice succesive si profunde. Cultura Cucuteni-Tripolie este treptat asimilată de înaintarea triburilor păstoreşti nomade sau seminomade venite atât din centrul si nordul Europei (e.g. cultura amforelor sferice care se întindea de la Marea Baltică până la Bug, sau cultura ceramicii decorate cu şnur de origine central-europeană) cât, mai ales, din est (e.g. cultura mormintelor cu ocru de pe teritoriul interfluviului Nipru şi Volga).

Utilizarea pe scară largă a bronzului a transformat modul de viaţă al locuitorilor din spaţiul veacului de bronz pruto-nistrean din temelii. Ne aflăm în perioada în care, odată cu apariţia primilor meşteri specializaţi în producţia de unelte din bronz – deşi apar şi primele pandative spiralice din argint şi aur, sau arme de argint – şi a centrelor metalurgice, remarcăm primele semne de diviziune a muncii. De asemenea, confecţionarea carului, ca mijloc de transport principal al modului de viata păstoresc, intra în sarcina bărbatului. Complexul economic are la baza păstoritul transhumant, nomad sau seminomad, neexcluzând însă practicarea agriculturii, vânătorii şi culesului; în cazul culturii ceramicii cu brâie în relief, care asimilează cultura mormintelor cu ocru, întâlnim chiar un mod de viaţă sedentar, bazat pe agricultură, în aşezări mici de 10-20 de locuinţe de tip bordei sau de suprafaţă, construite cu stâlpi din lemn şi acoperiş în două ape.

Cultura ceramicii cu braie in relief-Cupa de aur de la Krzyovlin

Orânduirea matriarhal-gentilică este înlocuită de familii patronimice[1], în care bărbatul ocupa un rol primar. Viaţa spiritual-religioasă se învârte în jurul credinţelor în forţele supranaturale sau cosmice (cultul soarelui, focului şi animalelor), sau în credinţa în viaţa de apoi. Cultul strămoşilor este reflectat în ritualurile si construcţiile mortuare complexe de tipul necropolelor plane, tumulare[2], sau catacombelor[3]. De altfel, în cadrul culturii ceramice cu brâie în relief, într-o necropolă plană situată lângă satul Dânceni, s-a descoperit un vas incizat cu diverse semne, anunţând primele forme de scriere. [Read more…]

Scurtă preistorie a Basarabiei: de la Paleolitic la Eneolitic (Cucuteni)

Harta monumentelor din Paleoliticul superior şi MezoliticFaptul ca teritoriul Republicii Moldova de astăzi a fost locuit încă din zorii umanităţii nu mai trebuie demonstrat.

Parcurgand repetate cicluri glaciare, schimbări climaterice şi antropogenetice adesea brutale, apariţia primelor unelte cioplite şi a focului, mai mult de douăzeci de aşezări încadrate în Paleoliticul[1] inferior şi mijlociu au fost descoperite între Prut şi Nistru, în grotele Dumitoarea Veche, Ofatinţi, Bobuleşti şi Buteşti (V. Chirica, I. Borziac, 2003, p. 169), lângă oraşul Dubăsari şi satele Pohrebea şi Neporotovo (Istoria Moldovei: Epoca preistorică și antică, 2010, p. 110), pentru a enumera doar câteva asemenea vestigii care se pierd în negura preistoriei pruto-nistrene. Săpăturile arheologice de la grota Brânzeni şi de la Grodineşti (pe Racovăţ, afluent al Prutului) au relevat existenta unor protoculturi în Paleoliticul superior vechi (cultura Brânzeni), aşa cum săpăturile de la Costeşti I pe Prutş sau Cosăuţi pe Nistru, au relevat existenţa culturii Gravettian, daca traversam din nou timpul pentru a ajunge la Paleoliticul superior recent. In epipaleolitic si mezolitic[2], izvoarele arheologice din centrul Moldovei (Bilicenii Vechi, Sărăteni), dar şi din nordul si nord-vestul Marii Negre (Zaliznicnoe, Mirnoe) stau de asemenea drept mărturie a locuirii si devenirii continue a spatiului românesc şi moldav (V. Chirica, I. Borziac, 2003, pp. 180-195; Istoria Moldovei: Epoca preistorică și antică, 2010, p. 129).

Neoliticul moldav, care incepe cu mileniul al VII-lea i.Hr si sfarseste la inceputul mileniului al V-lea i.Hr., cuprinde intre Prut si Nistru trei mari grupuri cultural-istorice: 1) Cultura Bugo-Nistreana; 2) Cultura Cris-Sacarovca; si 3) Cultura ceramicii liniare. Aceasta perioada este caracterizata de un puternic caracter sintetic, in care au loc geneze culturale ireversibile intre populatiile mezolitice autohtone si migratorii deja neolitizati. De aceasta perioada este legata trecerea de la economia de consum la economia producatoare (aparitia ceramicii si a razboiului de tesut, domesticirea animalelor-triada neolitica: porcul, ovicaprinele si bovinele-, cultivarea cerealelor etc.), aparitia asezarilor stabile de tipul satului si a modului sedentar de viata (locuinte de tip bordei sau semibordei), dar si importante schimbari la nivel spiritual, printre altele putandu-se remarca prevalenta cultului fertilitatii si al reproducerii in dauna cultului mortilor (Istoria Moldovei: Epoca preistorică și antică, 2010, pp. 177-188).

[Read more…]

Eşti încurcat…

Auguste Rodin-GanditorulŞtiu că-ţi iubeşti limba, familia cu bunici, veri şi nepoţi şi unchi mulţi, neamul, locurile unde-ai fost zămislit, miraculos, unde-ai cutreierat câmpuri şi dealuri şi stânci, şi apă şi pământ şi văzduh, şi-ai auzit zumzetul greierilor netăcuţi si-orăcăitul setos al broaştelor, ţara; într-un cuvânt, toată lumea ta de-aici şi de-acum, şi cea de dincolo de zări. Că încă mai crezi că există un dincolo, refuzând, măcar instinctual, molima materialităţii absolute. Şi-ai vrea să continui. Dar esti încurcat…

Ştiu că atunci când mergi la Biserică, mergi din credinţa ta, sau din umbra care a mai rămas ultimelor asalturi „neoraţionaliste”, şi nu ca să te vadă celălalt, cealaltă lume, lumea. Că atunci când ajungi în cimitir, la o înmormântare sau la un parastas, ajungi pentru că ştii că acolo e o parte însemnată din tine, din trecutul tău, din bunătatea, bucuria si frumuseţea cu care ai fost crescut si răsplătit de cei acum în veşnicie; şi-aşa ţi-aduci neînsemnatul tău prinos. Dar eşti încurcat…

Ştiu că tresari, oriunde ai trăi, la auzul cântecelor autentice, strămoşeşti, înregistrate până la tine doar prin prea-viul grai. Că atunci, bunăoară, când auzi sau le pui copiiilor tăi un cântec de leagăn a la Maria Tănase, îţi plângi în pumni şi în suflet mai ca pruncul pe care vrei să-l adormi. Şi că tresari de câte ori vezi o ie, un suman, un brâu sau chiar un costum popular întreg, fluturând pe lângă tine. Dar eşti încurcat…

[Read more…]