Nea Ştefan

vintilescu_henry-gospodărie_ţărăneascăÎn satul Braduţul de Sus trăiau în jur de o mie de oameni. Fiecare casă ţinea gospodăria cum se cuvine, după modelul vechi ţărănesc. Casele erau îngrijite, cu flori în geamuri, gardurile drepte, fânul cosit şi stivuit în clăi, pomii varuiţi şi sănătoşi. Pivniţele erau pline ochi.

Sătenii creşteau găini, câte un porc bun de tăiat de Crăciun, câteva oi şi capre, şi câte-o vacă, două. Pământul, atâta cât era, era lucrat cu sfinţenie, astfel că trebuinţele lumeşti erau acoperite în totalitate din rodul pământului şi al animalelor. Femeile satului încă ţeseau şi coseau covoare, perdele şi veşminte pentru ai lor.

Femei torcand

Oamenii aveau şi ceva bănuţi din ceea ce câştigau vânzând surplusul gospodăriei oraşelor dimprejur; dar nu puneau niciun preţ pe ei. Mersul la singura băcănie din sat era rar, cât pentru cumpărarea produselor aduse din oraşe, mai mult de moft decât pentru trebuinţe.

Legile ţării deşi erau respectate şi aici, erau de prisos. Legile pământului, obiceiurile obştei, rânduiala creştină erau îndeajuns. Atunci când se năşteau neîntelegeri, Sfatul Bătrânilor, respectat de toată lumea, împărţea dreptatea şi instaura pacea în sat.

De Ignat fiecare casă tăia câte un porc conform datinii. Carnea era preparată tradiţional şi le ajungea până încolo către Paşti.

Lumea din Brăduţul de Sus era fericită şi mulţumită cu traiul locului. Tinerii mai plecau pe la oraşe, ba să studieze, ba să mai înveţe câte-un meşteşug din cele noi, dar se întorceau întotdeauna acasă unde întemeiau familii după obişnuinţele locului.

În Brăduţul de Jos starea generala era jalnică. La un moment dat, oamenii încetaseră să mai crească porci. Tinerii întorşi de la oraşe răspândiseră ideea că porcul ar fi un animal murdar; că pute. Parinţii mai slabi de înger au cedat şi n-au mai crescut porci. Azi unul, mâine altul, aşa se face că în câţiva ani nimeni n-a mai crescut un porc. Apoi a venit rândul vacilor, că şi ele ar fi cam murdare, că e greu cu bălegarul. Încet-încet au dispărut şi vacile. Şi oile. Au rămas gospodăriile cu câteva gaini, şi alea ascunse de bătrâni să nu le vada copiii că le mirosea găinaţul. Sfatul Bătrânilor a fost compromis şi înlocuit cu Sfatul Tinerilor. [Read more…]

Crăciun Fericit!

Nasterea Domnului„În noaptea Naşterii Domnului, cerul se deschide cât ai clipi din ochi, însă numai „cine e bun la Dumnezeu” poate zări ce se petrece atunci în slava cerului.” (Elena Voronca, op. cit, pp. 24-27.)

Crăciun Fericit şi An Nou Fericit!

Dor de Mircea Eliade: Jurnalul portughez

Mircea Eliade-Jurnalul-PortughezScris în perioada 1941-1945, perioada uriaşelor zbateri şi transformări istorice din timpul celui de-al doilea război mondial, când România traversa tragismul războiului gustând amarul deznodământ al bolşevizării şi ciopârţirii ţării, Jurnalul portughez al lui Mircea Eliade împleteşte acest tragism naţional – şi planetar – cu tragismul propriei fiinţe.

Tragismul naţional este trăit de marele istoric al religiilor plenar. Bântuit neîncetat de explozii de angoasă şi neurastenie, de regretul sincer că nu poate fi pe front alături de camarazii lui, acesta scria in nota de jurnal din 21 decembrie 1942 că:

Dar ceea ce nu pot accepta, ceea ce nu pot asimila este tragedia neamului meu. Gândul că statul şi neamul românesc ar putea pieri din cauza ruşilor şi datorită imbecilităţii furioase a unui Churchill sau Roosvelt mă exasperează. Disperarea mea îşi gaseşte izvorul mai ales în acest destin românesc.

Autorul mai intuieşte că alianţa anglo-rusă nu poate aduce nimic bun pentru România, fiind oripilat de petrecerile din curtea Legaţiei Române de la Lisabona organizate în cinstea victoriei aliaţilor.

Tragismul personal atinge „culmile disperării” în toamna anului 1944 – la 20 noiembrie – când braşoveanca Nina Mareş, consoarta sa de aproape doisprezece ani pe atunci, trece in lumea celor drepţi, doborâtă de o boală incurabilă. „De ce, Doamne, de ce?!” se întreba descumpănit şi răvăşit de durere autorul inegalabilului roman Noaptea de Sânziene. În decembrie, după ce şocul morţii Ninei se mai risipeşte, M. Eliade începe să desluşească în moartea Ninei alte înţelesuri:

Nina n-a plecat de lângă mine de voia ei, ci Dumnezeu mi-a luat-o pentru a mă face să gândesc în chip creator, adică pentru a-mi facilita mântuirea. Plecarea Ninei va avea pentru viaţa care mi-a mai rămas un sens soteriologic.

Durerea pricinuită de pierderea Ninei nu a încetat niciodată, chiar dacă manifestările acesteia au luat alte forme în timp. De altfel, M. Eliade, ca semn de înaltă preţuire, i-a dedicat acesteia monumentalul Tratat de Istorie a Religiilor, operă care nu lipseşte din nicio bibliotecă care se respectă.

Dincolo de tragismul ambivalent al acestui jurnal, cititorul poate pătrunde în atmosfera politică tulburătoare a acelor ani. Descrierea întâlnirilor autorului cu personalităţi politice ale vremii, menţionând aici doar pe Preşedintele Portugaliei de atunci, Antonio de Oliveira Salazar, sau, în răzleţele sale vizite în ţară, pe Vicepreşedintele Consiliului de Ministri, Mihai (Ică) Antonescu, este presărată cu nuanţe şi picanterii delicioase, specifice caracterului rebel eliadesc. [Read more…]