Violul, la noi şi în lume

Rape at the national level, rate per 100,000 populationNu, nu intenţionez să iau apărarea nefericiţilor şi neterminaţilor flăcăi de prin locurile Vasluiului care, se pare, s-au bucurat de trupul unei fete neputincioase, folosind „bâto-seducţia“, violând-o. Nefiind vorba de vreun politician încurcat în plasa vreunei afaceri politico-economice „sofisticate“, sunt convins că Justiţia va scoate la lumină adevărul gol-golut, pedepsindu-l pe fiecare „viteaz“ dupa măsura faptelor sale. „Vincit omnia veritas“ (adevărul învinge totul), cum spuneau romanii!

Ceea ce deranjează însă, iar şi, vai, iar, este isterizarea cetăţenilor aţâţaţi de o aceeaşi massmedie care nu întârzie niciodată să profite de naivitatea populară, mai întotdeauna nepregatită să rumege ştirile alarmiste din care tot massmedia face bani frumoşi – că doar nu s-or face din prezentarea olimpicilor de la matematică, intorsi mereu în ţară cu medalii?!, îşi zice ea. Aruncate pe deasupra necazurilor reale ale ţării, cu un „profesionalism“ în domeniu unic pe întreg mapamondul, acest fel de amplificări mediatice dau apa la moara celor care de-abia aşteaptă să ne repete prăfuitele sintagme „numai la noi se poate aşa ceva“ şi „ca la noi, la nimeni“.

Ţintind a demonta aceste „zicale“ veştejite – şi de a mai reduce, întrucâtva, din umflata isterie naţională –, ştiind de-acum cam ce se petrece acasă, să aruncăm o privire şi peste gard, să vedem cam pe unde ne situăm ca ţară în statisticile referitoare la viol.

Luând în considerare rata violurilor la suta de mii de locuitori dintr-un raport al United Nations Office of Drug and Crime (UNODC), din anul 2012, dintr-o selecţie de 67 de ţări de pe mapamond, descoperim cu uşurinţă că Suedia – da, Suedia, ţara nordică din Peninsula Scandinavă, cu un PIB per capita stelar – „conduce“ acest clasament al bâto-seducţiei cu 66,49 de cazuri de viol la „suta de mii de vikingi“. La o populaţie de circa 10 milioane de locuitori, aceasta cifră inseamnă 6.649 de cazuri pe an, sau 18 pe zi. Nu-mi pot imagina ce dezmăţ mediatic s-ar petrece acolo dacă presa-unicat, specializată în „bube, mucegaiuri şi noroi“ mediatice, din Romania, s-ar transmuta la Stockholm! Norocul lor e că asa ceva nu este posibil! Suedezii înţeleg că media are, afară de prezentarea neutră a evenimentelor, şi rol formativ-educativ al societăţii, de aceea, cu siguranţă, nu asmut camerele de luat vederi spre cele 18 violuri zilnice.

Dintre ţările europene cu ştaif, să mai amintim că Belgia (27.6), Norvegia (22.35), Finlanda (18,66), Franţa (17,02), nu stau nici ele „rău“ în acest clasament, urmând, în această ordine – deşi la mare distanţă, dupa cum ne arată cifrele – „luceafărul“ Suedia. Germania, motorul Europei, şi Olanda se află în urma „grupului avangardist“, cu 9,70, respectiv, 8,88 cazuri de viol la suta de mii de locuitori. Statele Unite ale Americii stau şi ele „grozav“, cu 26,57 de violuri la suta de mii de locuitori, bătându-se cu Belgia pentru poziţia secundă.

Revenind la noi în ogradă, România se situează – de aceasta dată, în sfârşit, în mod fericit – mai pe la „coada“ clasamentului. Cu „doar“ 4,11 violuri la suta de mii de locuitori, România este la mare depărtare de „fruntaşele“ acestui clasament, poziţionându-se alături de alte ţări ale spaţiului european răsăritean: Polonia (3,75), Cehia (6,28), Bulgaria (2,57), şi Ungaria (1,92!).

Încă mai sper în reaşezarea massmediei din România pe fundamente sănătoase, care să armonizeze nu să antagonizeze şi isterizeze societatea românească. „Ubi concordia, ibi victoria“ (unde este armonie, este si victorie), cum spuneau, iarăşi, romanii.

A face bani pe seama nefericiţilor nu (mai) este o soluţie. Recunoaşterea rolului său formativ-educativ, promovarea modelelor reale, a valorilor, a oamenilor care fac Bine, ar fi doar un început. Bunăoară, ar fi demnă de toată lauda televiziunea care ar asmuţi camerele asupra efortului colosal depus de un olimpic pentru a ajunge să „violeze“, fără milă, o problemă de matematică, la un concurs internaţional. E doar o banală idee…

Să-ţi fie ruşine, domnule George Motoc! Multumim, domnule Grigore Leşe!

Răspuns la articolul domnului George Motoc referitor la concertul artistului Grigore Leșe din 26 iunie 2015 de la Toronto.

Mă număr printre cei puțini care s-au întâlnit cu dl George Motoc în fața treptelor bisericii Holy Trinity din centrul orașului Toronto, acolo unde pe 26 iunie horea Grigore Leșe pentru românii care încă îşi mai amintesc de cântecele noastre străvechi.

Deși ne-am intersectat privirile de mai multe ori, nu ne-am vorbit. Starea spectatorului nemulțumit, de-abia ieșit după ce lăsase în urmă o bocănitură obraznică în mijlocul bisericii și a concertului, nu era deloc una care îmbia la întâlnirea cuvintelor. Transpirat, cu chipul măcinat de o furie seacă, arunca diverse blestemății la adresa organizatorilor și a invitatului lor. Vezi-Doamne, că bunicu-so cânta mai bine, că de ce trebuia noi ăștia, «sfinții plătitori de bilete», să stăm smirnă s-auzim horile, că de ce a întârziat începerea concertului, că de ce copiii, așa curați cum sunt ei, n-ar avea voie să plângă sau să gângurească în timpul spectacolului, și altele asemenea.

Trebuie spus că mobilierul bisericii era vechi si scârțâia îngrozitor la cea mai mică mișcare. Spectatorii, din proprie inițiativă, au încercat să mențină liniștea pentru a auzi decent horile artistului Grigore Leșe. Câteva priviri dojenitoare dinspre public au fost îndeajuns ca părinții cu plozii plângăcioși să-și scoată odraslele nevinovate afară. Nici dl Grigore Leșe și nici organizatorii n-au cerut asta – cum atât de veninos pretindeți –, ci sfânta rânduială cerută de buna desfasurare a cântărilor țărănești. Pe aceleași trepte am stat de vorbă cu acești părinți, care, firește, își reproșau că n-au avut cu cine lăsa copiii acasă, ținând totuși să-l vadă la lucru pe dl Grigore Leșe; dar n-au ridicat piatra împotriva organizatorilor! Știau că nu se cade, știau rânduiala pe care din nefericire dl George Motoc tocmai o încurcase.

Apoi, da, începerea concertului a întârziat vreo 25 de minute. Dar a întârziat tocmai pentru a-i aștepta pe spectatorii care, într-o zi lucrătoare, de-abia au apucat să ajungă acolo în miezul orașului. Credeți că organizatorii n-ar fi putut începe la timp, cu precizie nemțească? Ba da, puteau, totul era pregătit, dar au ales să mai aștepte puțin pentru a ajunge toată lumea. Între precizia nemțească și îngăduința românească a fost aleasă cea de-a doua variantâ. De ce-ați făcut un capăt de țară din acest mic neajuns, domnule George Motoc? De ce exagerați? Dacă n-ați fi fost dumneavostră acolo, muzica noastra țărănească interpretată de artistul și profesorul Grigore Leșe, ar fi făcut ca aceste mici bâlbâieli să treacă neobservate. Dar așa-i când pui carul înaintea boilor…

Am mai citit în misiva dumneavoastră acuzatoare cum ca v-ați delectat cu muzica de jazz – si muzica africană pare-mi-se – la care ați dat fuguța din mijlocul concertului dlui Grigore Leșe. Foarte frumos, gusturile nu se discută. Dar stiți care e diferența fundamentală dintre dl Grigore Leșe și dumneavoastră? Domnia sa horește – cum îi zisă mama – și duce mai departe muzica strămoșilor noștri. Mai mult, cred ca a dus-o pe cele mai înalte culmi ale perfecțiunii, punând-o alături de orice alte creații muzicale de excepție. Și știți de ce acest lucru e important? Mai intâi pentru ca e muzica noastră, a moșilor și strămoșilor noștri; apoi, pentru că are valoare universală, altfel n-ar fi fost făcuta parte a patrimoniului UNESCO. Ați făcut dumneavoastră o fărâmă din ce face dl Grigore Leșe?! Ați pus cumva – alături de saxofon și tobe, printre multe altele – la lucru un firav fluieraș de soc să cânte pe strazile orașului dumneavostră? Nu cred… Atunci de ce ridicați piatra?!

L-ați mai atacat pe dl Grigore Leșe spunând ca veșmintele acestuia au fost nepotrivite, că ar fi trebuit să se îmbrace din cap pană’n picioare în costum tradițional. Aici iar ați dat-o în bară… Domnul Grigore Leșe este printre puținii – dacă nu cumva singurul! – care poartă ia țărănească zi de zi, nu doar la concerte. Acest modus vivendi exemplar ar trebui să vă fi spus mult mai multe decât neajunsul pomenit; daca ați fi avut ochi de văzut și urechi de auzit… Apropo, dumneavoastră când ați purtat ultima oară ie? Nu pentru noi, ci spre cinstirea bunicului de care ne vorbeați atât de frumos…
Cât despre intratul cu clopul pe cap în biserică nu pot să mă pronunț pentru că nu am vazut intrarea dlui Grigore Leșe înainte de concert; l-am văzut doar pe scenă, horind, fără clop… Stiți prea bine că clopul domnului Grigore Leșe face parte din recuzita sa scenică firească, iar dânsul pășea acolo pe o scenă și nu într-o biserica anglicană (extrem de liberală de altfel, unde flutura nestingherit, alături de însemnele creștine, steagul LGBT). Dacă totuși o fi făcut aceasta ireverență – deși nu cred – chiar nu mai știm a ierta? Ridicăm piatra? Chiar e cazul să-l învățați dumneavoastră când să-și scoată clopul?

Când tot orașul vuia de saxofoane și de tobe, prin «horile» artistului Grigore Leșe pâlpâiau alături doinele, baladele, scrisorile de pe front, și cântecele de nuntă româneşti. Prin jalea, dorul si iubirea transmisă de dl Grigore Leșe am vorbit tainic cu strămoşii noștri. Cred că şi bunicului dumneavoastră i-ar fi plăcut concertul…