La colibe


20161219_144730-large[…] Pe parcursul lecturării romanului, îți dai seama că sensul comun al cuvântului „colibă” trebuie înlocuit cu cel de cadru toponimic, chiar matriță istorică pentru ceea ce era locuința paleolitică, neolitică, cea geto-dacică, medievală şi cea crișeană, cu care ne apropiem de epoca modernă. Această joacă serioasă a lui Gheorghe Achim dovedește că profesorul de istorie își înțelege misiunea didactică într-un mod cu totul special, punând în legătură dărnicia acelui plai al lumii moților cu universul lăuntric al cugetării sale. Pentru că trăim în perioada când se impune în învățământul național „săptămâna altfel“, el, profesorul din Apuseni, ține să experimenteze pentru propria deslușire, dar neprecupețit şi pentru generațiile de elevi şi dascăli care îi urmează pilda, un proiect ingenios, ca edificare retrospectivă cu trimiteri la condiția spirituală a strămoșilor şi cu o proiecție asupra artei originare a fiecărei culturi. Un întreg perete al colibei neolitice este acoperit de figuri ce refac „caracterul dual al lumii“, în stilul Cucuteni, ilustrând Pământul şi nemărginirea, rodind sub imboldul zeiței Fecundității. Totul este rezultatul unui program urmat cu consecvență de către autorul proiectului: „Semnele pictate vor păstra forma ceramicii cucuteniene, însă dimensiunile şi aranjarea lor veneau din fantezia profesorului de istorie.” Tăblițele de la Tărtăria simbolizează zorii scrisului omenirii. Desigur că acei oameni nu puteau fi doar niște barbari, din moment ce ei izbuteau să combine „într-un mod fericit culoarea cu geometria.” Colibele profesorului Achim nu alcătuiesc un muzeu, ci ilustrează un mod de a reconstitui „o frântură din felul în care trăiau strămoșii noștri”, îndeletnicindu-se cu olăritul, țesutul şi alte meșteșuguri asemenea. Interesantă ca viziune este Coliba geto-dacilor, care este un spațiu al educației, așadar are pereții plini cu cărți. Aceasta este denumită chiar „coliba cărților”, dovedind grija pentru suflet şi nemurire a străbunicilor noștri din epoca preromană, căci primatul sufletului asupra trupului era axa religiei geto-dacilor.

Cristian Medelean nu-şi îngăduie fantezii tipice genului beletristic, ci rămâne în legătură cu marile minți românești ale domeniului, Simion Mehedinți, Vasile Pârvan etc. Captivant joc şi plăcută lectură, în care ariditatea textului științific este risipită cu un binevenit simț al măsurii estetice. Ambiguitatea genului beletristic ilustrat este dată de consubstanțialitatea textului bipolarizat structural, informația documentară de tip istoric și etnografic fiind încadrată într-o ramă ficțională. Bipolaritatea asigură cărții șansa unei refrișări expresive într-un text cu explicitări bibliografice, cu totul atipice romanului clasic, dar necesare lectorului român de indiferent ce formație profesională. O carte pentru românii diasporei noastre, mai ales, și o pildă pentru cei consacrați gestului didactic efectiv. Dispersia discursului narativ destructurează romanul ca gen clasic, autorul oferind în esență povestea fascinantă a unui mod de a ființa în lumea aurorală și solid susținută de tradiție a moților. Așadar, o carte în care notația etnografică glisează în narațiune cu un firesc neașteptat, fără ca latura științifică să se altereze şi fără ca proza să-şi piardă calitatea intrinsecă. Mai rar un asemenea caleidoscop al tradițiilor, pornind într-o acoladă largă de la preistoria neamului și până la contemporaneitatea strictă, ilustrată prin ritualul nașterii pruncului, scenă în care fabulosul și realul își dispută întâietatea. […] ANCA SÎRGHIE

la-colibe-ed-ii-versiune-finala