”La colibe” – un alt mod de a privi istoria neamului

la-colibe-ed-ii-versiune-finalaDupă o perioadă lungă, de 30 de ani, m-am reîntâlnit în această vară cu fostul meu coleg de liceu, Cristian Medelean. Am fost mirată și totodată entuziasmată să descopăr că avem în comun aceeași pasiune plină de efervescență pentru istorie, eroii și tradițiile neamului românesc. Am fost și mai încântată când mi-a povestit despre cartea care urma să-i apară în curând. O carte despre Brad, despre liceu, despre oamenii și tradițiile locului, despre istoria țării, îmi spunea el atunci.

Între timp am aflat ce a făcut Cristian, colegul, în acești mulți ani în care nu ne-am văzut. Inițial a absolvit Facultatea de Construcții din Timișoara, apoi Facultatea de Sociologie a Universității din București. Însă, nu s-a mulțumit ”doar” cu atât. Se pare că și-a dorit mereu mai multă cunoaștere, ca pe o bogăție supremă. Astfel, interesat de programul Executive MBA, se înscrie la I.E.D.C. Bled School of Management în Slovenia, continuându-și pregătirea în Toronto, Canada, la York University. Colaborează între timp la ziarul ”Observatorul” din Canada și la ”Active News” din România.

Din 2004, Cristian Medelean locuiește în Canada, împreună cu soția și cei doi băieți isteți și energici pe care am avut plăcerea să-i cunosc în vară. Lucrează în Toronto la Ministerul Sănătății și se gândește tot mai serios, ca în anii următori să se întoarcă ”acasă”, la Brad.

După o scurtă așteptare, îmi parvine și romanul lui Cristian Medelean, cu titlul ”La colibe”. Îm citesc ”pe repede înainte”, poate prea repede, pentru că nu este o carte „de înghițit” în fugă, ci una care trebuie lecturată pe îndelete, cu multă luare aminte. Regăsesc în ea Bradul, liceul, profesorii și elevii de dinaintea ”epocii de aur”, oameni ai locului, tradiții, obiceiuri și ritualuri, dar mai ales, întreaga istorie a țării din paleolitic și până în epoca modernă.

”Colibele” pe care profesorul de istorie Gheorghe Achim, personajul principal al cărții, le construiește și le pictează cu atâta elan, sunt de fapt imagini arhetipale ale unor epoci marcante din istoria nemului. Ele sunt pregătite să fie utilizate ca ”material didactic” pentru elevii săi, dar mai ales, istorie vie, explicită, amănunțită, cu tot ceea ce ea a avut major și determinant pentru ființarea noastră ca popor. Romanul întreg, prin intermediul ”colibelor” este un manual de istorie complet și competent realizat, autorul făcând adesea trimitere prin notele de subsol la studiile de istorie și etnografie ale unor personalități marcante din domeniile respective: V. Pârvan, E. Bernea, L. Blaga, N. Densușianu, V. Boroneanț, I. Ghinoiu, M. Eliade, S. Mehedinți, ca să enumăr doar câteva dintre numele care apar în lunga și impresionanta ”Listă bibliografică” din finalul cărții.

”Coliba paleolitică” din curtea profesorului, care ia naștere prima, din cărămizi de chirpici, va adăposti ”atelierul de olărit” al Anei, soția profesorului. Prin desenele de pe pereții acestei prime colibe, profesorul ilustrează cele mai importante ”documente” istorice ale perioadei respective: urmele de neanderthalieni descoperite în peștera de la Vârtop din Munții Apuseni, ”dansatorii rupeștri” descoperiți în Peștera Pârcălabului de la Baia de Fier, din județul Gorj, ursul de cavernă descoperit în Peștera Cizmei de la Ribicioara, însoțit de hominizii care și-au dus veacul în aceeași perioadă și în aceeași peșteră, o femeie Cro-Magnon, etc. Între timp Ana începuse ”dansul cu lutul”, adică frământarea cu picioarele a lutului pentru fabricarea oalelor. Iar primele strachini și oale nu întârzie să apară și ele, decorate în stil cucutenian. Ana se arată încântată de rezultatul muncii sale, dar mai ales de frumusețea decorului: ” Câtă desăvârșire în câteva linii curbe și trei culori!”, exclamă ea la final, aceasta fiind de fapt și concluzia specialiștilor de astăzi de pe întregul mampamond, în legătură cu ceramica de Cucuteni.

Colibei paleolitice îi urmează coliba neolitică, în care se va desfășura un alt meșteșug, practicat tot de Ana, acela al țesutului. Pe pereții colibei sunt pictate imagini reprezentative din perioada neolitică: ornamente specifice culturilor Starcevo-Criș, Vincea-Turdaș, Cucuteni-Tripolie. Sunt reproduse de asemenea, pictogramele tăblițelor de la Tărtăria și imagini ale ”Marii zeițe” cucuteniene.

20161219_144730-large

Marile culturi dezvoltate în urmă cu mii de ani pe teritoriul țării noastre și enumerate mai sus, cărora li se adaugă și altele, la fel de importante: Vădastra, Gumelnița, Hamangia, Boian, nu sunt simple valori ale patrimoniului național, ci valori care aparțin patrimoniului universal. De curând am aflat că staueta Gânditorului de la Hamangia a fost inclusă printre primele 10 artefacte de valoare culturală majoră, ale umanității… Nu ar avea rost așadar, să ne lamentăm mereu, că noi, românii, nu am dat nimic valoros mapamondului. Eu aș veni cu un singur nume: Brâncuși!, la care aș mai putea adăuga alte câteva zeci. Ele există și au fost nominalizate în lucrări pe tema aceasta, chiar de către autori străini. Vă las să le descoperiți singuri, ca pe un exercițiu de patriotism. Știu, cuvântul ”patriotism” nici nu aș avea voie să-l pronunț… Iar despre Brîncuși ”al nostru” ce aș putea să spun? El este o uriașă ”Coloană a veșniciei” în arta modernă, o coloană care se înalță direct din blamata ”opincă” românească…

Dar, să revenim la cartea noastră! Autorul chiar se întreabă la un moment dat, cine?, ce fel de oameni au fost aceia, de acum mii de ani, care au putut crea asemenea frumuseți? ”De unde atâta geometrie în arta lor? Intuiau, sau chiar cunoșteau ei legile cosmice bazate pe geometrie încă de atunci? Despre ce, bunăoară, vorbeau ei atunci când își pictau oalele de lut? O fi fost oare depre ființă și lume, despre cosmos și zei, despre neant și nemurire, despre frumos și urât?”

Profesorul Gheorghe își continuă munca de ridicare a altei colibe, de data aceasta pe a celei dacice, și odată cu el autorul cărții, Cristian Medelean, își continuă periplul său prin istoria României, călăuzind cititorul pas cu pas, din labirinturi întunecoase, spre vârfuri semețe. Astfel, la coliba dacică apar primele noastre personalități: Zalmoxis, Deceneu, Vezina, Decebal, Burebista, etc. Chipul lui Deceneu fu pictat având ca model chipul Părintelui Arsenie Boca. Mai fu pictată întreaga istorie a dacilor. La finalizare coliba primi denumirea de ”coliba cărților”.

Urmând același tipic, profesorul ridică ”coliba romană” dedicată ”cusăturilor tradiționale” și apoi, ”coliba crișeană” sau ”coliba Crișan”. Prin zugrăvelile de pe pereții ultimei colibe, profesorul ajunge să ilustreze istoria noastră până la Marea Unire, pictând toate figurile proeminente care ”au făcut” istoria României.

Așa cum spunea și Anca Sârghie, profesorul Gheorghe Achim, personajul principal al romanului ”La colibe”, este un alter ego al scriitorului. Autorul trăiește o dedublare. El se transpune în pielea personajului său, retrăind cu efervescență și dăruire, întreaga istorie a neamului, dar mai ales, trăind acasă, printe moții săi crișeni, pe dealurile cu fânețe înflorite și păduri umbroase ale Zarandului, în stilul patriarhal al satelor noastre vechi de munte, gustând din plin frumusețea anotimpurilor de aici, dar și din frumusețea vechilor noastre datini.

Cuplul Gheorghe-Ana reface oarecum cuplul mitic Manole-Ana. Gheorghe și Ana construiesc  și se bucură de ceea ce realizează împreună, iar pruncii li se nasc într-o atmosferă de armonie și bucurie dată de satisfacția lucrului dus cu bine până la capăt. Ana lui Gheorghe participă efectiv la munca de înălțare a colibelor, zidirea ei în aceste construcții fiind una spirituală, o zidire dată de efort, de transpirație și de multă dăruire.  Este de asemenea, sacrificiul perechii care-i stă mereu aproape celui care creează, sprijin sigur și permanent soțului său.

Însă, în roman apare la un moment dat, o altfel de colibă, rezultat al iubirii care leagă cuplul Gheorghe-Ana. Este vorba de ”coliba prefacerii”, ”sălășelul” sau uterul în care se înfiripă și se dezvoltă o nouă viață. Descrierile vieții intrauterine începând cu celula-ou și până la naștere sunt de o sensibilitate și un inedit uimitor, poate unice în literature noastră. Epopeea celor nouă luni de viață intrauterină și momentul nașterii au găsit în Cristian Medelean un adevărat cunoscător, un poet plin  de înțelegere și sensibilitate, care a știut să ”traducă” pentru cititor toate trăirile încărcate de puritate și nedumeriri, de bucurie inefabilă dar și de temeri ale fătului, mai bine decât o femeie care a purtat copii în pântece. Aceste descrieri îmbracă de multe ori forme metafizice sau de roman fantastic, aducând un plus de valoare lecturii: ”Of,Doamne!, exclamă ea cu fața acum îngălbenită de surprindere și teamă, doar nu cântă copilul? Mai încercă de câteva ori până se convinse în cele din urmă că doina cântată de ea era însoțită necontenit de acel sunet îndepărtat, fluid, de un soi de îngânare firavă care tremura în însăși fibra corzilor ei vocale. Iar îngânarea, așa înfundată cum era, suna teribil a doină… Of, Doamne Sfinte!, exclamă din nou și mai speriată, copilul ăsta chiar cântă!”

Apoi, ritualurile și obiceiurile care însoțesc nașterea, primele zile din viața pruncului, a mamei lăuze, îmbisericirea acestuia și botezul sunt de o bogăție și o frumusețe incredibilă, evidențiind și ele îndelunga dăinuire a poporului nostru pe aceeași vatră multimilenară, dar și asidua documentare a autorului.

„La colibe” este un roman al regăsirii sinelui, al rădăcinilor profunde, adânc înfipte în pământul românesc, un roman- „strigăt”, un strigăt de afirmare şi asumare totală a apartenenţei la neamul românesc şi la a sa istorie multimilenară.

Autorul, Cristian Medelean, cu o bucurie şi o exuberanţă de-a dreptul contagioase, vorbeşte în roman despre locuri, oameni, tradiţii, meşteşuguri, ritualuri din zona Bradului, dar mai ales despre istoria poporului român de la „începuturi şi până în prezent”, încercând să nu uite nimic din ceea ce este valoros şi important pentru naţia română, nimic din ceea ce i-a marcat şi încântat copilăria şi adolescenţa.

Îndemnul autorului îndreptat către cititor este de ”a nu uita”,  de a-și prețui strămoșii, eroii, valorile, tradițiile, istoria și trecutul, așa cum a fost el, cu bune și cu rele, pentru că, spunea Machiavelli: ”Cine nu are trecut, nu are nici viitor!” MONICA DUŞAN (Ziarul Zarandul, noiembrie 2016)

PS: Cartea este disponbilă pe platforma eMag şi în reţeaua de librării Alexandria.