Românii din America văzuţi de Nicolae Iorga în anul 1930

nicolae-iorga-la-detroitÎn anul 1930, din ianuarie până în martie N. Iorga întreprinde un lung şi rodnic periplu în SUA, cu sprijinul comunităţii româneşti de acolo. După ce vizitează New-Yorkul, capitala afacerilor din SUA, se perindă prin celelalte „capitale” americane – de la cea politică, Washingtonul, prin cele industriale, Chicago şi Detroit, prin „lumea învinşilor”, ţinuturile locuite de indieni, până la „capitalele trecutului”, Boston, Princeton şi Harvard, pentru a enumera numai câteva dintre zecile de oraşe şi ţinuturi călcate de savantul român.

În tot acest răstimp este primit de redacţiile principalelor trusturi de presă – inclusiv de proprietarul New York Times –, vizitează bogatele muzee metropolitane şi marile universităţi americane, unde şi conferenţiază. La întoarcere, „notele de drum” şi conferinţele ţinute la Ateneul Român sunt adunate în volumul „America si Românii din America”, o carte în care călătorul laudă ce e de lăudat, şi critică ce e de criticat în SUA.

Iorga nu se îndoieşte de hărnicia şi de dinamica vieţii americanului – „de voie sau de nevoie”, cum subliniază savantul român. Altfel, pe stâncile tari ale New-Yorkului, omul american nu ar fi putut muta „granitul la înălţime”, clădind unul dintre cele mai semeţe oraşe din lume. Nu se îndoieşte nici de mecenatul avuţilor vremii – „Cresuşii de astăzi”, cum le spune –, care au adunat sub cupolele muzeelor metropolitane exponate de poveste din toate culturile şi civilizaţiile lumii.

Marea sa admiraţie este însă îndreptată asupra universităţii americane, fireşte, a celei de prestigiu şi de tradiţie. Fie că vorbeşte de bogăţia bibliotecii, de rânduiala din universitate – adevărat „oraş în mijlocul unei păduri”–, sau de raportul foarte scăzut dintre profesori şi elevi, N. Iorga elogiază universitatea locului, creuzetul unde dospeşte „viitorul Americii”. După cuvântările susţinute de istoricul român la universităţile vizitate, admiraţia şi entuziasmul se dovedesc a fi reciproce. Unul dintre amfitrionii săi academici, profesorul John Gerig de la Universitatea Columbia, spunea despre istoricul român că este „una dintre cele mai mari figuri intelectuale – dacă nu, după cum sunt eu convins, principala personalitate – a lumii moderne”…

Despre românii din America, părerea profesorului este mai degrabă amară, în contrast cu ceea ce se credea şi crezuse el însuşi înainte de a ajunge în mijlocul lor. Mai întâi, N. Iorga observă că numărul românilor stabiliţi acolo este mai degrabă mic – aproximativ 120.000 de suflete –, sortiţi parcă să se stingă în uriaşul „melting pot” american. Apoi, afară de câteva excepţii notabile, românii nu au nici bogăţii fabuloase, şi nici mult timp liber, aşa cum se zvonea prin ţară. Ba, dimpotrivă, situaţia celor mai mulţi e jalnică. Deşi vede unele foloase ale stabilirii peste ocean, N. Iorga spune că „pentru astfel de foloase nu trebuie să întreprindă cineva drumul în America.”

Desigur, cum am menţionat înainte, excepţii există. Bunăoară, dl Landesco ajunge unul dintre conducătorii poliţiei din greu-încercata pe atunci metropolă Chicago, iar dl Feraru, profesor de limbi romanice la Universitatea Columbia. Negustorii români au cele mai curate prăvălii, mai curate decât cele americane, mărfurile lor fiind ţinute în perfectă rânduială, cum învăţaseră în gospodăriile ţărăneşti de unde proveneau. Românii cumpărau de la conaţionalii lor comercianţi, sprijinindu-le astfel afacerile.

Însă mulţi supravieţuiesc în condiţii grele, nici vorbă să aibă un trai îndestulat şi liniştit… Adunaţi în marile capitale industriale, „cei mai mulţi, din nenorocire, se întâlnesc în locurile unde este munca mai grea şi mai grozavă, aceia care stoarce toate puterile omului. Sânt «negrii albi», cum spuneam, ai fabricilor americane. […] Se întâlnesc şi la Philadelphia, dar mai ales la Chicago, unde sunt oţelăriile cele mari, în care se prăpădeşte puterea celui mai vrednic.” Regretul de a vizita SUA (şi) pe banii emigranţilor români este cu atât mai ascuţit, cu cât N. Iorga aude din gura unui bărbat că „aceasta e o ţară de rupt oasele”; iar pe o femeie jelindu-i-se astfel: „Cărăm greutăţile cele mai mari, noi pe umerii noştri.”

Morala simplă şi curată – respectul faţă de părinţi şi familie, cu precădere – dobândită în lumea satului lăsată în urmă încă se păstrează în familiile şi comunităţile româneşti. Cu ajutorul unor preoţi inimoşi, care în timpul slujbelor şi adunărilor sărbătoreşti făceau să plângă toată biserica, comunitatea rămâne deocamdată închegată. Totodată, apar şi primele semne de îndepărtare de matca românismului. Ironia soartei, aflat tocmai în casa unui asemenea preot, eminentul istoric nu apucă să-l vadă pe feciorul gazdei, pentru că „nu ştia româneşte şi se indigna când i se spunea că ar putea să intre în contact cu Românii.”

Însă menirea cea mai însemnată a călătoriei cărturarului român în SUA a fost, aşa cum recunoştea cu francheţe, să-i îndemne pe românii de acolo să vină înapoi. Profesorul însuşi a rugat cinci „fete” să se întoarcă în ţară, la Văleni, să predea engleza aici. N. Iorga simţea că românii din America se topesc încetişor în marea masă a poporului american: „Şi tocmai de aceia nu trebuie să-i lăsăm acolo.” Cum spunea peste timp şi  peste generaţii un alt eminent istoric, Dan Berindei, descendent al voievodului Constantin Brâncoveanu: „Fără limbă, fără istorie, fără geografie nu mai eşti fiul acestui pământ.” Iar N. Iorga, în scurta sa călătorie în ţara americană, s-a luptat, după puterile lui, să-i aducă acasă pe fiii acestui neam. Astăzi se pare că nimeni n-o mai face…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: