N-avem, dom’le, n-avem!

Populaţia României în anul 1919 era de 14,7 milioane de locuitori. În anul 1930 aceasta crescuse la 18 milioane (Anuarul Statistic din 1930), iar în anul 1940 la 20 de milioane (conform estimării lui V. Madgearu). Iată că populaţia ţării creştea substanţial în ciuda condiţiilor precare de după Primul Război Mondial, a crizei economice din perioada 1929-1933 şi a anilor tulburi de dinaintea celui de-al Doilea Război mondial.

Atunci puteam creşte biologic, acum nu. Azi se spune că n-ar fi destule maternităţi, creşe, spitale pediatrice etc. Dar în perioada interbelică erau?! Desigur, nu, mai deloc… Cu toate acestea, mulţi dintre noi ne aflăm acum în viaţă, sub vremuri şi sub soare, mulţumită acestor străbunici curajoşi care au ştiut să facă atâţia şi câţi prunci au crezut ei că trebuie: să meargă ţara înainte. De ce nu mai facem azi copii?! Desigur, pentru că n-avem maternităţi, creşe, spitale… N-avem una, n-avem alta… N-avem, dom’le, n-avem! Bine c-aveau ei!

Chestiunea austro-ungară

Chestiunea asta cu român-italian, român-spaniol, român-american etc. seamănă bine cu „chestiunea austro-ungară”. În cele din urmă austro-ungarul austriac a rămas doar austriac (neamţ), iar austro-ungarul ungur a rămas doar ungur (maghiar)…