Trădăţionalistul

Deşi înrudit cu politicianistul şi ignorantul (dar şi cu ciocoiul,  ipocritul, lingăul şi profitorul), trădăţionalistul este totuşi o arătare transcarpatică aparte, care transcende toate aceste categorii. Translucid, că-l vezi şi nu prea, e lucid şi nu prea, transhabarnist, că ştie şi nu prea, trădăţionalistul transpontic se deosebeşte de toate celelalte arhetipuri amintite, atât de dezbătute în literatura şi politica noastră, prin simplul fapt că a fost odată bine legat de tradiţiile ţării. Asta e, trădăţionalistul a fost, mai la începuturi, un tradiţionalist devotat, bine ancorat în rânduiala lumii din care a fost zămislit.

Acum nu mai e. Sau mai e doar pe jumătate, pentru că în noul arheu transdanubian s-au contopit, prin împrejurări numai de el ştiute, tradiţia (de la latinescul traditio = transmitere, tradiţie; învăţământ) cu trădarea (de la tradere = a da, a preda, a vinde).

Trădăţionalistul din politica de azi, post sau transreferendum 2018, nu mai este politicianistul sadea, acela care, cum spunea C. Rădulescu-Motru,  spoliază legal, cu consimţământul poporului. Nu… Trădăţionalistul recent spoliază cu mănuşi, „altfel”, îmbinând, cum deja ştim, tradiţia cu trădarea. Îmbrăcat în costum naţional, cu ie, nădragi, chimir şi clop, se duce la nedei si la „zilele oraşului” să facă poze electorale dimpreună cu poporul, pe de-o parte, dar şi să aranjeze niscaiva ciubucuri (cuvânt şi meteahnă rămase de pe vremea turcocraţiei) din contracte oferite mărinimos din banii publici. Că se fac asemenea aranjamente n-ar fi aşa de grav. Peste tot în lumea asta se mai şoptesc preţurile şi comisioanele înainte de vreo licitaţie, dar să tot dai contracte oneroase, să tot faci ciubucuri babane, şi nici măcar să termini lucrarea (sau autostrada, ce-o fi) după doi, hai, trei ani de întârziere, asta numai un trădăţionalist poate face. Ce-i mai rău e că şi trădaţionaliştii transnaţionali (au şi ei…) înfulecă cu aceeaşi poftă ce-au poftit, dacă nu cumva cu una mai nestăvilită, hălci întregi din banul public, dându-ne la schimb eternele mărgeluţe de sticlă. Şi-atunci de unde autostrăzi, spitale şi şcoli noi?!

Apoi, trădăţionaliştii noştri din politica transromânească organizează referendumuri pe repede ’nainte, dar nu binevoiesc să le şi sprijine mediatic; sau prin puterea exemplului, că de aia sunt în capul tarii: vlădici, nu opinci. Ba, unii dintre ei, s-au dus noaptea, „ca hoţii”, cum ne învaţă „rezistenţii”, când zarurile erau deja aruncate, arătând, nimic altceva, că trădăţionalist la trădăţionalist nu-şi scoate ochii. Că era „da” sau „nu”, numai bine că aflam unde suntem în ceea ce priveşte definirea constituţional-spinoasă a familiei, cât ne-am globalizat sau (re)naţionalizat în ultimii treizeci de ani. Dar aşa, prin acest transboicot generalizat rarisim, nu numai că nu aflarăm nimic oficial, dar ne şi limitarăm opţiunile în faţa trădăţionaliştilor transnaţionali, care aşteaptă de ani de zile să ne ghiftuiască cu ultimele ideologii (nu tehnologii) în domeniu.

Asupra trădăţionalistului ignorant nu are rost să zăbovim prea mult, din lipsa de nuanţe. Un ignorant este un ignorant, în orice epocă, oricâte şcoli ai deschide, orice ai face… Cu diferenţa că trădăţionalistul nostru se cam ia, ca un papagal, după toţi epigonii cu pretenţii de filosofi, diseminaţi cu atâta generozitate pe toate canalele mediatice. Că altfel n-ar fi spus L. Blaga că „prostul cel mai prost e prostul alterat de filosofie”.

Totuşi, odată cu referendumul deja răposat, trebuie amintite câteva născociri unice ale trădăţionalistului ignorant, cel care, printre altele,  se distrează în limba engleză şi merge la înmormântare în limba română. Mai întâi, şi-a închipuit că referendumul va fi fraudat de partidul aflat la putere. Că întrebarea nu e clară (ce-i drept, pentru trădăţionalist trebuia să fie formulată mai clar). Că nu se schimba nimic. Că nu e nicio miză. Apoi, că L. Dragnea îşi pregăteşte salvarea de puşcărie; şi alte câteva bazaconii-cheie vehiculate meşteşugit în toată transmedia. Acum, întreb şi eu, smerit şi retoric, cum era, oameni buni, să se fi întamplat toate acestea, în văzul lumii, sub ochiul şoimănesc al glorioasei uniuni transeuropene?!

Toată tărăşenia referendumului a arătat precum dialogul dintre un mut şi un surd, stând spate în spate. Nici unul, nici altul n-a reuşit să înţeleagă o iotă. Totuşi, să nu fim pesimişti. La final, am înfrânt, chiar dacă „victoria” noastră seamănă mai mult cu cea de la Turtucaia, decât cu cea de la Mărăşeşti… Şi noi, cei 80%, Şi noi, cei 20%. Noi, cei 80%, am aplaudat, iar noi, cei 20%, ne facem partid. Totul sub aleasa ţopăială a trădăţionaliştilor, care, nu-i aşa, şi-au văzut visul împlinit.

Şi-aşa o să fie: cum o vrea bunul Dumnezeu, pentru creştini, sau, ştiu şi eu, să nu greşesc, Marele Anonim, pentru toţi cei care au transgresat deja creştinismul.

Politizarea „jocului cu focul“ la „Tristeşti“. Câteva calcule politice şi o întrebare

FocDe cum am auzit de tragicul accident de la clubul Colectiv mi-am spus că actorii politici şi massmedia „feisbuc-halucinant-incredibil-nemaiîntâlnit“ vor politiza martiriul tinerilor arşi de vii în clubul respectiv şi că acest eveniment crud nu va lăsa nemodificată arhitectura politică şi socială românească. Dar nu m-am gandit o clipă că schimbările vor avea loc atât de repede, imediat după cele trei zile de doliu naţional, când unii dintre părinţii năpăstuiţi încă îşi mai îngroapă copiii, iar alţi tineri, zdrenţuiţi de flăcări, se zbat între viaţă şi moarte pe paturile spitalelor din „Tristeşti“ (că de Bucureşti, ca oraş al bucuriei, nu poate fi vorba în aceste zile).

Pentru a mă contrazice – nu mi-am dorit deloc politizarea tragediei – mi-am amintit şi de alte dezastre umanitare întâmplate recent, la case mai mari, care n-au avut urmări politice. Bunăoară, în martie anul acesta un avion al companiei Germanwings, deţinută de Lufthansa, s-a prăbuşit în Alpii francezi lăsând 150 de familii îndoliate. Cauza? Un pilot german prea-întristat (depresiv), descreierat, care nu a găsit altceva mai bun de făcut decât să se sinucidă cu pasageri cu tot. Evenimentul nu a fost însă politizat. Nimeni nu a sărit la gâtul doamnei Merkel să-i ceară demisia pentru un asemenea dezastru aviatic, şi nimeni nu a arătat cu degetul protestantismul german, motorul spiritual al succesului german cum ar fi spus M. Weber. Măsurile luate pentru împiedicarea repetării unui asemenea eveniment au fost de ordin strict tehnic, normativ, nicidecum politic.

În 2013, un tren din provincia Quebec, Canada, care transporta petrol, a deraiat şi explodat în mijlocul unui orăşel, răzând de pe faţa pământului jumătate din centrul aşezării şi lăsând fără suflare 47 de oameni, câtorva dintre ei nemaigăsindu-li-se nici măcar corpurile mutilate, acestea fiind pulverizate de explozie. Nimeni însă n-a cerut demisia primului ministru al ţării respective şi nimeni nu a asociat nefericitul accident cu religia catolică. Ca şi în cazul tragediei aviatice, măsurile luate au fost de ordin strict operaţional şi procedural.

Însă în România „jocul cu focul“ a avut efecte nebănuite, fiind complet subsumat intereselor politice. În primul rând a fost atacată B.O.R, după o veche reţetă care cred ca nu mai constituie o surpriză pentru minţile avizate, în acest sens multitudinea de opinii vehement anti-B.O.R. din media, unidirecţionale, fiind mai mult decat grăitoare. Pe toate canalele, de către mai toţi „specialiştii“ în media – dintre care s-a distins, ca întotdeauna, liber-cugetatorul Cristian Tudor Popescu – s-a creat, în mod cu totul artificial, o legătura bolnavă între nefericitul incendiu şi B.O.R. „Pe surse“ n-a vorbit nimeni de rugăciunile din bisericile din toată ţara şi din străinătate, de ajutoarele reale date de B.O.R. familiilor decedaţilor, de cei 7000 de litri de sânge duşi la spitale, ci doar de faptul că preoţii nu ajunseseră la clubul Colectiv când ar fi vrut unii sau alţii… Patriarhul Daniel a fost de asemenea stigmatizat, ars în efigie, ca şi cum el ar fi pus focul la artificiile din club. B.O.R. a fost târâtă într-un joc politic imund, care nu-i prieşte şi din care va trebui să iasă urgent. Nu sunt eu în măsură să dau sfaturi B.O.R., dar cred că Patriarhul Daniel va trebui să acţioneze imediat dacă doreşte ca Biserica Neamului să iasă cu faţa curată din marasmul politic în care a fost împinsă fără de voie. O primă măsură ar putea fi chiar retragerea Patriarhului Daniel şi înlocuirea sa cu Î.P.S. Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, cel care a făcut de nenumărate ori dovada credinţei şi înţelepciunii sale.

Concomitent cu ofensiva împotriva B.O.R., bine ticluită, a avut loc şi una împotriva administraţiei şi guvernului. Aţâţaţi de emoţiile tragicului incendiu, dar şi pe fondul unei nemulţumiri cronice şi legitime faţă de guvernanţi, românii au cerut nu doar demisia administraţiei locale dar şi pe cea a executivului. După o singura zi de proteste în stradă atât „Piedone“, Primarul Sectorului 4, cât şi Guvernul Ponta au demisionat în bloc. Mult mai uşor decât s-ar fi aşteptat oricine… Cu toate acestea PSD-ul, şi cu el stânga românească, nu pare înfrânt. Simţind din ce parte bate vântul, cum că poporul vrea o primenire profundă a scenei politice, dl. Liviu Dragnea se pare că-l va propune în funcţia de Prim Ministru pe sociologul Vasile Dâncu. Cine-l cunoaşte stie că dl. Vasile Dâncu are statura şi anvergura intelectuală a unui om de stânga autentic. Dacă actuala coaliţie îşi va păstra unitatea, Preşedintelui României îi va fi foarte greu să refuze un asemenea candidat…

În cadrul aceleiaşi ofensive politice, vocea tinerilor ieşiţi în stradă a mai cerut, ca de obicei, dizolvarea Parlamentului României şi, cum spuneam, înnoirea în totalitate a clasei politice. PNL-ul, cu dna. Alina Gorghiu  şi dl. Vasile Blaga la timonă, nu satisface defel această dorinţa de innoire a tineretului şi nu cred că va avea prea mult de câştigat chiar în eventualitatea alegerilor anticipate pe care le doreşte. Oameni de valoare avem cu siguranţă dar ei sunt neînregimentaţi politic din păcate…

Ceea ce mă intrigă e protejarea  cu multă grijă a Preşedintelui Klaus Iohannis. Daca tot s-a făcut legatura între tragedia din clubul Colectiv şi B.O.R., adminstraţie şi executiv, daca tot s-a politizat evenimentul, de ce instituţia prezidentială a fost cruţată? Să fie Preşedintele ţării piatra de temelie a primenirii clasei politice? Răspunsul se află pe buzele celor care vor mai ieşi în stradă în zilele ce vin…

Domnule Ponta, până când veţi mai face ureche surdă?

Domnule Ponta, economia românească se află pe mâini private într-o proporţie covârşitoare. Capitalul românesc din economie este neglijabil. Suntem realmente una dintre cele mai deschise si liberale economii din lume, fără ca acest statut să ne fi folosit până acum la ceva. În contra a ceea ce se inoculează populaţiei, cum că „privatizările” ar aduce prosperitatea ţării, realitatea crudă demonstrează că, dimpotrivă, privatizările in exces din ultimele două decenii, nu au făcut decât să dezindustrializeze economia românească, să ne transforme in nişte consumatori de produse de import, să ne sărăcească dincolo de orice limită a suportabilităţii.

Economia franceză este în proporţie de 59% o economie de stat, iar francezilor nu le merge tocmai rău. Pe de altă parte, înainte de guvernarea actuală, Ungaria a privatizat to ce i s-a cerut, fără ca nivelul de trai al maghiarilor să crească spectaculos, deşi aceştia o duc mai bine decât românii. Dar maghiarii au învăţat lecţia! Traiul pe datorie (la FMI, UE etc.) şi din aşa-zisele „investiţii străine” nu au constituit o soluţie pentru vecinii de la vest, de aceea au şi trecut curajos la eliberarea de sub jugul acestor datorii, şi la naţionalizarea elementelor cheie, strategice, ale economiei maghiare, incluzând aici şi băncile.

Intenţia de a ne băga pe gât o amero-democraţie care oricum nu ni se potriveşte, fără a privi şi la ce se întâmplă aici lângă noi şi în Europa, nu ascunde nimic altceva decât o intenţie vădită de a ne manipula şi încurca mai mult. Este inadmisibilă o comparaţie perpetuă între economia americană şi cea românească, eludând intenţionat comparaţia cu alte state mai aproape de specificul nostru, poate mai dezvoltate decât Statele Unite sau, oricum, comparabile, precum Franţa şi tările scandinave, sau, ceva mai departe, Ungaria sau Polonia. Şi nu e vorba aici nici de promovarea socialismului în dauna liberalismului, nici de anti-americanism, ci de căutarea modelului care ni se potriveşte, dacă tot e să importăm unul.

Salvaţi Roşia MontanăÎn ultimele luni, ca reacţie la intenţiile dumneavoatră nu numai de a privatiza ceea ce nu se privatizează (resursele naturale ale solului şi subsolului), dar şi de a ne pricopsi cu câteva proiecte absolut primitive din punct de vedere economic si ecologic, care atentează limpede la securitatea noastră biologică pe termen scurt, mediu şi lung, aţi asistat la demonstraţii masive în mai toate oraşele ţării, toate în contra intenţiilor dumneavoastă! Aceste demonstraţii ne arată lipsa de credibilitate a afirmaţiilor şi intenţiilor dumneavoastră guvernamentale, a planurilor dumneavostră pentru România de azi şi de mâine. Şi pe bună dreptate! Atâta timp cât Academia Româna, Academia de Ştiinţe Economice, Institutul Geologic Român – al cărui director a fost destituit mişeleşte tocmai de dumneavoastră – şi Biserica Ortodoxă Română se opun cu argumente solide proiectului de la Roşia Montană, şi atâta timp când ţări ca Franţa, Germania, sau Bulgaria interzic exploatarea gazelor de şist datorită pericolelor reale pentru mediul înconjurător, argumentele dumneavoastră nu pot fi percepute decât drept manipulări, în cel mai bun caz neştiinţă… [Read more…]

Lecţia lui Soso

Mulţi au plecat! Aşa se face că populaţia Bradului a scăzut dramatic în ultimul deceniu, ajungând să numere la ultimul recensământ ţinut în 2011 numai 13.909 de moţi zărăndeni. Încă un deceniu la fel şi vitalitatea şi forţa demografică a oraşului de-abia dacă va mai pâlpâi: Bradul va deveni probabil o „comună cu liceu”…

E-adevarat, cei mai mulţi au plecat din cauze economice. Minele din jurul oraşului s-au închis odată cu toate minele din ţară, statul român, ca urmare a condiţiilor ultraliberale puse de Uniunea Europeană pentru accederea în acest spatiu atât de râvnit la vremea aceea – condiţii de care Polonia, bunăoară, nu s-a sinchisit –, cedând dreptul de a-şi exploata propriile resurse naturale în anul 2006, a lăsat astfel mii de mineri brădeni pe drumuri.

Alţii au plecat din cauze naturale. Ba prin cununii cu jumătăţi din alte locuri, ba ca studenţi ai marilor centre universitare naţionale si internaţionale, ba şi-au găsit de lucru prin alte părţi, parafrazându-l pe Lucian Blaga, „trupul oraşului lor fiind prea strâmt pentru straşnicele lor suflete”. Si cei mai multi nu s-au mai întors, sau nu încă… [Read more…]

Neam unit la Roşia Montană

Principalul efect al ieşirii curajoase în stradă a românilor, manifestând hotărât contra exploatării aurifere – şi nu numai – de la Roşia Montană, a fost declaraţia de „încheiere” a proiectului a Primului Ministru Victor Ponta. Sigur, o mare victorie, dar mai e mult până departe… De la această declaraţie de „încheiere” până la materializarea ei e cale lungă, situaţie intuită foarte bine de manifestanţii care susţin continuarea protestelor până la stingerea definitivă şi irevocabilă a acestui proiect păgubos pentru România.

Pagubele aduse tarii de această afacere au fost analizate şi tălmăcite de nenumăraţi jurnalişti (Mihai Goţiu fiind cel mai proeminent, felicitări) şi, mai ales, de Academia Română care şi-a exprimat tranşant poziţia împotriva acestei afaceri. Fără prea multe vorbe, trei sunt argumentele fundamentale contra derulării acestei afaceri:

Economic: participaţia statului de 19% şi redevenţa de 6% face ca statul român să deţină doar 25% din afacere. Ni se tot spune că luăm 25% şi nu facem nimic… Ba nu, noi vrem să facem, cu alte cuvinte vrem să muncim, mai ales că avem o tradiţie uriaşă în minerit. Ca termen de comparaţie cu practicile din interiorul UE, statul polonez deţine 100% din exploatarile metalifere; adicătelea ei „vor să facă”…Mai mult, în perioada interbelică, la societatea Mica Brad bunăoară, participaţia statului român trebuia să fie de minim 50%.

Mediu: Poluarea cu cianuri (130,000 de tone) a subsolului este inadmisibilă, mai ales că soluţia propusă implică păstrarea otrăvurulor la adăpostul unui baraj înalt de 185 de metri pe o perioadă de 100 de ani (dacă o fi îndeajuns). Cine oferă românilor garanţii că „s.r.l.”-ul, văzându-se cu arginţii în căruţă, nu pleacă prematur, sau că statul român va avea bani pentru a susţine un asemenea efort? Nimeni…

Patrimoniu cultural-istoric: distrugerea ansamblui cultural-istoric (reţeaua de galerii daco-romane etc.) va fi imposibil de explicat urmaşilor noştri…

Dincolo de aceste trei argumente niciun fel de discuţie nu poate continua; proiectul propus de RMGC nici atât! Deşi nu-mi pun mari speranţe nici în dl Ponta nici în Parlament, sper ca exuberanţa tinerilor adunaţi seara pe la „Universităţi” să triumfe! Pentru că „ne-am unit”, suntem deja un „neam unit”!

Protest pentru Rosia Montana-Neam Unit

Puterea acestei uniri reprezintă pentru România un câstig inestimabil. Am reuşit să prăbuşim acţiunile RMGC de la Toronto, să-l facem pe dl Ponta să dea din colţ în colţ – să spună nu în mod public după ce cu puţin timp înainte propunea o lege nedreaptă şi abuzivă – pe parlamentarii PNL să spună de asemenea nu afacerii. [Read more…]

1 Decembrie: oamenii buni şi frumoşi ai României

Romania flutureDincolo de România subumană inventată de industriile de comunicare, de Tonciu şi dansurile ei lascive, de divorţuri scenice, şi de accidente şi criminalitate, prezentate în goana după audienţă drept regula şi nu excepţia realităţilor româneşti, există, din fericire, în spatele acestor perdele de aburi electronici, o Românie firească, autentică, plină de oameni care cunosc prea-bine bunul simţ, respectul pentru lege, şi rostul lor pe lume. În aceşti oameni se regăseşte România reală, în ei stă toată speranţa şi increderea într-un viitor demn şi luminos. Mă bucură nu numai că adevăraţii oamenii, „omul-firesc”, există printre noi în număr mare, ci faptul că cei mai mulţi dintre ei sunt tineri şi foarte tineri. Am avut prilejul în ultima vreme, poate şi norocul, să cunosc o sumedenie de asemenea oameni frumoşi şi buni, care-si fac şi fac cinste naţiei deopotrivă. Şi când altcândva să-i pomenesc dacă nu de 1 Decembrie?

De exemplu, în miezul verii trecute i-am cunoscut pe Andreea si Alex. O pereche de tineri bucureşteni cu rădăcini în Bucovina,  căsătoriţi civil şi creştineşte, care şi-au propus, nici mai mult nici mai puţin, să faca turul Americilor, de-a latul şi de-a lungul, călare pe motocicletă.

Am apucat să-i cunosc la Toronto, cel de-al doilea popas după cel de început de la Montreal, pentru câteva ore. Nu pot descrie în mărunte cuvinte impresia deosebit de bună făcută! „Ei bine, mi-am zis, iată că sistemul românesc – sau familia, are vreo importanţă? – creşte încă tineri educaţi şi sensibili, nu numai beizadele de televizor.” Îmi spuneau că sunt tare încântaţi să cunoască românii locului aşa că le-am sugerat să vină şi la sărbătoarea românilor care tocmai avea loc la Câmpul Românesc de la Hamilton. Au venit cu plăcere, au fost primiţi cu bucurie. Ne-au vorbit la microfon despre periplul lor Nord şi Sud-American, despre calătoria Est-Vest până în Alaska, şi despre cea Nord-Sud, din Alaska până în Argentina. Ne-au vorbit cald de România, transmiţându-ne dulci sentimente de nostalgie. Mulţi i-au întrebat dacă nu cumva le e frică să bată atâta drum prin ţări aşa-zis nesigure. Răspunsul lor, de o deosebită înţelepciune, a fost: „noi credem că peste tot sunt oameni buni.” Sigur că peste tot sunt oameni buni, şi sigur că numai nişte oameni buni pot avea o asemena credinţă. [Read more…]

Jumătatea de oră şi veşnicia la Şcoala Românească din Toronto

Copii Sarbatoarea Romanilor Septembrie 2012

Marele etnomuzicolog român, Constantin Brăiloiu, spunea odata ca numai prin cultura noastră ţărănească vom însemna ceva în lume. Cumva, printr-o inlantuire abisala a generatiilor vechi si noi, a veacului trecut cu cel prezent, Scoala Romaneasca din Toronto a implinit cu prisosinta, la 6 septembrie la Sărbătoarea Românilor din Toronto, îndemnul acestei personalitaţi exemplare a culturii române.

Îmbracati în straiele noastre ancestrale, provenite din mai toate zonele României, de la Ţara Lapuşului si-a Maramureşului până in Dobrogea, din Moldova până in Oltenia si Banat, copiii români au demonstrat la această sărbătoare că sâmburele nostru identitar este mai viu ca niciodată. Parada straielor populare ne-a reamintit cum se mai poartă un clop de paie sau unul cu pene de păun, cum se mai leagă un brâu multicolor sau tricolor în jurul şoldurilor curate ale copiilor, cum se mai potriveşte o maramă de borangic în jurul capului, sau cum se aranjează poalele si catrinţele fetiţelor pentru a le veni mai bine. [Read more…]

Ne-reprezentarea politică a ţăranului român: durere si oportunitate

Ultimul recensământ ne informează ca populaţia rurală din România reprezintă 45% (47% dupa alţii) din totalul populaţiei; cam câtă ţărănime (fermieri si ţărani la un loc) avea America in anul 1930. Cu alte cuvinte, doar ceva mai puţin de jumătate dintre români sunt ţărani.

Ţărani care traiesc in ţară si la ţară – mai marea sau mai mica lor gospodărie. Ţărani trecuţi in ultima sută de ani prin două războaie mondiale, prin aburii reci ai comunismului si prin aburii fierbinti ai capitalismului. Azi, imbracati in straie de sinteza arhaico-moderne si mesterind, cate unii, la dracoveniile mobile de ascultat muzici si de vazut filme. Si totusi tarani care lucreaza pamantul, asa faramitat cum a fost  el “proiectat” de elita post-comunista. Tarani care, macar in prag de sarbatoare, mai poarta cu mandrie straiele populare (mostenirea milenara daco-geta cea mai pregnanta), mai incinge cate o hora la nunti, mai doineste, si mai zice cate o snoava la sezatorile ad-hoc din mijlocul satului. Tarani care ingrijesc de Biserica lor cosmic-crestina, de legatura lor cu absolutul si cu cele necuprinse. Tarani care, desi afectati de “pub-izare” (in varianta locala, de carciumizare) si de (post) modernizare fortata reprezinta, cred eu, cea mai insemnata baricada in calea uniformizarii si topirii noastre in supa mondiala, o resursa critica a regenerarii traditiilor si identitatii nationale, si o resursa economica fara de pret. [Read more…]

Călătorului îi şade bine cu drumul. Vacanţă in România?

Pentru cei care locuiesc in strainătate si intentionează sa plece în vacanţă în România doar timpul ar putea constitui o problemă pentru că multe ţinuturi carpato-dunărene  merită călcate de călător.

Dacă doriţi sa vizitaţi înălţimile Carpaţilor fireşte ca puteti alege locurile cunoscute de pe Valea Prahovei, Munţii Făgăraş sau Valea Arieşului. Există însă şi alte locuri, “de taină”, care merită atenţia călătorului obişnuit cu drumul. Pentru cei care caută nu numai minunile naturii dar si fiorul identitătii româneşti, cetăţile dacice din Munţii Orăştiei pot fi acum vizitate organizat. În timpul unei asemenea călătorii cei mari si cei mici se pot bucura atât de vederea cetăţilor si templelor dacilor, cât şi de poveştile cu oamenii locului, dacii “adevăraţi”, focuri de tabără, sau vizionarea documentarelor care prezintă tradiţiile ancestrale ale culturii înaintaşilor nostri. Tainele dacilor nemuritori mai pot fi re-trăite şi prin colindarea muntelui lor sacru, Muntele Ceahlău. În acest ţinut, călătorul are posibilitatea de a se bucura de priveliştea de pe Vârful Toaca, de enigmaticele umbre tridimensionale piramidale care apar anual in văzduhul acestor munţi, sau de muzeul celebrei Culturi Eneolitice Cucuteni de la Piatra Neamţ. Şi dacă tot ajungeţi în ţinutul acesta şi mai aveţi timp, o incursiune pe tărâmul sfânt al mânăstirilor Bucovinei n-ar putea decat să vă aducă cu o poşta mai aproape de infinit. [Read more…]

Relaţia intrinsecă dintre ospitalitate şi manea…

Jean Richepin, poet francez care a facut o pledoarie frumoasa Romaniei in 1918 la Versailles, spunea despre relatia dintre romani si tigani:

“Acesti eterni nomazi, care nu se opresc nicaieri, s-au oprit totusi in Romania, asa de bine s-au simtit aici si s-au oprit pana intr-atat, incat au uitat limba lor si au scris, ba nu, au facut cantece romanesti. Este singurul exemplu de tigani care, strabatand lumea intreaga, au uitat limba lor misterioasa si au vorbit limba tarii in care se oprisera. Cred ca nu exista in lume un success de simpatie atat de mare ca acesta. Succes tot atat de mare ca si cum ai ajunge sa imblanzesti un lup, sau sa iei un vultur pe varful degetului si sa-l faci sa cante ca o privighetoare. Ei bine, aceasta au facut-o Romanii prin bunatatea lor, prin duiosia lor.

Sa zicem ca datorita ospitalitatii noastre au ajuns sa cante romaneste. Dar cu maneaua au luat-o mult pe de laturi. Maneaua e cantata in romaneste, dar nu in spirit romanesc… Cand si alte popoare vor deveni la fel de „ospitaliere” vom auzi probabil manele si in alte limbi. Pana atunci ne putem doar imagina cum o suna o manea in germana lui Goethe sau in franceza lui Voltaire…:)

Sursa:

 J. Richepin, L’ame roumaine in volumul la Roumanie, bibliotheque de l’union francaise dirigee par Paul Gaultier. Paris, pag. 136-137.

Toamna nu-i ca iarna

O iarnă violentă s-a aşternut peste ţară, una cum, zice-se, n-am mai avut parte de la 1954 incoace. De mai bine de o saptamană urgia cerului s-a pogorat asupra românilor, lăsându-i pe mulţi dintre ei in izolare, frig, negură si foamete; tragic, pe unii dintre ei – 68 pana acum – furia iernii i-a lasat fără suflare… Probabil ca instituţiile statului ar fi putut face mai mult. Probabil ca familiile celor de-suflati ar fi putut face mai mult. Probabil ca un spirit cetaţenesc mai activ ar fi putut reduce numarul victimelor. Probabil… Usor de dat cu gura ar spune unii. [Read more…]

Pierit-au grecii?

Nike este astăzi arhicunoscuta firmă transnaţională producătoare de echipament sportiv, care ne îmbracă din cap până’n picioare atunci când vrem să ne întindem oasele. A penetrat atât de profund pieţele şi minţile noastre încât foarte puţini oameni pot spune cu inima curată că n-ar avea una-două piese de acest fel prin dulapurile casei. Dimpotrivă, probabil că atât de multă lume posedă şi poartă asemenea produse încât nu se poate să nu remarcăm că, în ciuda diversităţii modelelor, echipamentul Nike a devenit realmente o uniformă sportivă la scară globală. De-atâta fugit de uniformă comunistă iată că am dat peste o alta, mai subtilă, mai colorată, dar tot uniformă… [Read more…]

Lupul cu coarne de cerb: Noua Republica

Multe animale bizare există peste mări si ţari, doar lupul cu coarne de cerb n-a fost inca semnalat. Asta nu înseamna însa ca acest lup n-ar putea exista, macar la nivel ideatic sau imaginar pentru inceput. În fond, nu are importanţă dacă vorbim de un lup (sau peşte) cu coarne, de un urs cu labe de gasca, sau de vreo capră neagră zburatoare sau subacvatica. Nici hibridizarea forţată şi imposibilă a acestor necuvantatoare nu are vreun sens. Ceea ce are in sfarsit o oarecare noimă este ideea de nou, de primenire, cu care adesea se pot sparge anumite cadre împietrite ale gândirii, sau chiar ale Istoriei. [Read more…]

Democratia leilor

Leul este un animal terestru. N-are aripi, nu planeaza, nu zboara. Isi duce traiul de felina la sol, singura lui veleitate cereasca, rara si aia, fiind atunci cand anevoie se catara in copaci pentru a-l prada pe varul leopard. Spre deosebire de urs care este un animal solitar, leul este un animal social prin excelenta. Traieste si vaneaza numai in grup beneficiind de o organizare interna exemplara, care-l face de temut in fata tuturor animalelor savanei si desertului african. [Read more…]

San Francisco impotriva obezitatii juvenile

Conform LA Times la 3 noiembrie 2010 administratia locala a orasului San Francico a luat o hotarare istorica impotriva lantului de “restaurante” McDonald’s prin interzicerea servirii de Happy Meal-uri copiilor, ca raspuns la proliferarea aparent incontrolabila a obezitatii in randul copiilor acestui oras, in special a celor proveniti din clasele mai sarace ale acestei urbe. [Read more…]

La munca pui de daci!

Sapte copii romani, cu varste intre noua si saisprezece ani,  au fost gasiti muncind  fortat si ilegal in UK:

http://www.bbc.co.uk/news/uk-11617000 [Read more…]

Nobel 2010: Medicina

Predictia agentiei Thomson Reuters cu privire la potentialul castigator al Nobelului 2010 la sectiunea medicina nu s-a confirmat. Judecand acum la rece, propunerile Thomson Reuters – deh, companie proprietate canadiana – erau cam prea americo-centriste, incluzand pe lista scurta strict cercetatori nord-americani (trei americani – bine, unul nipon-american – si doi canadieni). Se pare totusi ca anumite ziare din Suedia au “ghicit” laureatul. Se aude mai bine de aproape… [Read more…]

Nobel 2010. La sectiunea „pace” chinezii nu-l vor pe Liu Xiaobo incoronat

Saptamana viitoare incepe decernarea premiilor Nobel pentru acest an. Incepand cu luni cand se va acorda premiul pentru medicina, vom avea in fiecare zi parte de cate un premiu: marti pentru fizica, miercuri pentru chimie, joi pentru literatura, iar vineri pentru pace. Pe 11 octombrie se va acorda ultimul premiu, cel pentru economie. [Read more…]

Bucovina, plai cu flori…

… un cantec din folclorul nostru de care nu stiam pana mai deunazi. Aveam inregistrat in repertoriul meu mental cantecul “Maramures, plai cu flori”, dar cel cu Bucovina lipsea la modul absolut; gandeam ca asa cum nu auzisem de o Transilvanie,  Oltenie, sau Moldova “plai cu flori”, nici de o asemenea Bucovina n-ar fi trebuit sa aud. M-am inselat, acest cantec exista si, odata cu el, o intreaga comunitate, cea bucovineana, care vibreaza pe tonurile lui. Spun ca vibreaza pentru ca de multa vreme n-am mai avut ocazia de a vedea cum o comunitate romaneasca se bucura, sincer si adanc, de un cantecel popular simplu, care o reprezinta in mare masura.

Am avut ocazia sa ascult acest cantec, si cu el intreaga suflare bucovineana, vara asta chiar la fata locului. De cum am trecut muntii dinspre Ardeal am simtit ca am intrat intr-un spatiu social si cultural mai curat, mai sanatos. In contrast puternic cu multe din alte zone romanesti, Bucovina pastorala parea in primul rand locuita. Daca din mersul trenului sau al masini, multe din asezarile din restul tarii – nu toate evident – par partial lasate de izbeliste (pamant necultivat cu noianul, case parasite, batrani parasiti si uitati in tinda caselor), asezarile cocotate pe muntii bucovineni par, dimpotriva, vii si domesticite. [Read more…]

Amintiri de la G8/G20 – Toronto 2010

Vineri, sambata, si duminica am avut parte de ceva evenimente mai iesite din tipar in Toronto. Si asta pentru ca marii iluminati ai lumii s-au strans in aceasta urbe (si in imprejurimi) pentru a dezbate problemele stringente ale umanitati, in cadrul intalnirilor multilaterale G-8 si G-20…Primii opt lideri mondiali (sefii statelor Canada, Franta, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie, SUA, Rusia si, nu ma intrebati de ce, Uniunea Europeana) au inceput discutiile vineri in regiunea Muskoka, localitatea Huntsville, la aproximativ 170 de kilometri de Toronto. Departe de ochii lumii, int-o locatie vanatoreasca, acesti lideri s-au concentrat asupra sapte prioritati: 1) dezvoltare internationala; 2) sanatatea mamei, a noul-nascutului si copilului; 3) securitatea mancarii; 4) Africa; si 5) securitate globala. Canada, ca organizatoare a acestui summit, a propus o agenda pragmatica, orientata spre rezultate, care ia in considerare angajamentele trecute si defineste scopurile G-8 pentru viitor. Pana una-alta, ce a reiesit cu certitudine dupa aceste negocieri, este angajamentul Canadei de a acorda 2,85 miliarde de dolari programelor de sprijinire a mamelor si nou-nascutilor. Generoasa tara… In total, toate cele opt tari vor contribui cu 7,5 miliarde de dolari pentru aceste programe. S-au discutat fireste si celelalte subiecte, dar ce reiese in mod clar din aceste discutii este aversiunea contra Iranului si Coreei de Nord care, zice-se, prin programele lor nucleare, ameninta atat securitatea vecinilor cat si cea globala. [Read more…]